spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocalEvoluția fenomenului infracțional, sub lupa polițiștilor

Evoluția fenomenului infracțional, sub lupa polițiștilor

Polițiștii și-au făcut și ei bilanțul pentru anul trecut, iar analiza a stabilit care sunt cauzele generatoare de accidente rutiere, dar și care sunt infracțiunile ce predomină în județ. În ciuda intervențiilor forțelor de ordine, infracțiunile stradale continuă să fie la o cotă ridicată. La fel, agresiunile în familie și accidentele rutiere dau cel mai mult de furcă.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

În anul 2023, polițiștii care au acționat în cadrul dispozitivelor de menținere a ordinii și siguranței publice au intervenit la 17.442 (+1071) de evenimente ( 7.487 (-170) în mediul urban și 9.955 (+1041) în mediul rural) dintre care 14.642 (+1387) de apeluri semnalate prin SNUAU 112 ( 6.121 (-446) în mediul urban și 8.521 (+441) în mediul rural), în urma intervențiilor fiind aplanate 2.795 (-613) de stări conflictuale (1391(-215) intrafamiliale, 492 (-64) între grupuri.

Totodată, au fost organizate 7(+1) razii, 319(-8) de acțiuni de amploare și cu efective mărite, au fost efectuate 1379(-526) de controale directe și 872(+77) controale la sistemele de pază, au fost desfășurate 3662(+2200) de activități în unitățile de învățământ ( dintre care 1494(+765) de activități preventive). De asemenea, polițiștii au participat la 212(+30) misiuni de ordine cu prilejul adunărilor publice în județ, dintre care 47 de manifestații de protest (+37), 102 de manifestații sportive, culturale (+16) și 36 de manifestări comemorative, religioase (-3) și 27 (-20) de alte manifestări.

Bunuri de sute de mii de euro confiscate

În cadrul activităților desfășurate, au fost constatate 1175(+110) de infracțiuni, dintre care 836 (+104) în flagrant delict, au fost depistați 293 (+4) de minori lipsiți de supraveghere, dintre care 152(-31) au fost reintegrați în mediul familial și 133 (-66) au fost predați centrelor de ocrotire. Totodată, au fost ridicate, în vederea confiscării, bunuri și mărfuri în valoare de 977.630 (+320.370) mii lei, 599.450 (+57.000) mii euro, 76.640 ( -16.750) mii lei, 16 (-16) arme de foc, 547 (-1490) elemente muniție, 1.393 (+734) kg articole pirotehnice și 2.038 (+1.827) mc material lemnos.

Prioritățile în domeniul prevenirii criminalității în perioada analizată au vizat prevenirea infracțiunilor contra persoanei (dispariții de copii, agresiuni sexuale, violența domestică, victimizarea minorilor), prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și prevenirea criminalității informatice. Astfel, la nivelul județului au fost desfășurate 191 de activități de prevenire a criminalității, care au avut 4.195 de beneficiari, dintre care:

  • 3 activități de prevenire a violenței domestice care au avut 52 beneficiari,
  • 34 activități de prevenire a victimizării minorilor care au avut 795 de beneficiari,
  • 74 de activități de prevenire a criminalității informatice care au avut 375 de beneficiari,
  • 28 de activități de prevenire a disparițiilor de minori care au avut 455 de beneficiari,
  • 52 de activități de prevenire a consumului și traficului de droguri și alte substanțe interzise, care au avut 2.518 beneficiari.

Campanii derulate de poliţişti

Printre campaniile și proiectele desfășurate s-au aflat „Şcoala Siguranţei Tedi”, iniţiat şi organizat de Tymbark Maspex România şi Tedi, în parteneriat cu Poliţia Română şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Campania “Plecatul de acasă nu e o soluție” a avut scopul să crească gradul de conștientizare cu privire la riscurile asociate plecărilor voluntare din familie și centrele de protecție. Campania “Dincolo de aparențe” a avut ca scop reducerea victimizării în urma consumului de substanțe interzise. Un alt proiect a fost ,,În siguranță la volan, stop accidentelor” destinat persoanelor care au comis infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, iar proiectul „Fără discriminare” a avut ca scop prevenirea discriminării și a infracțiunilor motivate de ură prin creșterea gradului de informare și conștientizare, în rândul grupurilor vulnerabile, și al polițiștilor care desfășoară activități care presupun interacțiunea directă cu cetățenii.

În ceea ce privește segmentul de combatere a criminalității, pentru administrarea probatoriului necesar documentării activității infracționale în dosarele instrumentate, în perioada 01.01.2023 – 31.12.2023 au fost desfășurate 66 de acțiuni de amploare, fiind realizate 146 de percheziții domiciliare la persoane despre care existau informații că sunt implicate în comiterea de infracțiuni din sfera criminalității grave și organizate. Cu toate acestea, în perioada 01.01.2023 – 31.12.2023 au fost sesizate 1.662 de infracțiuni stradale, numărul acestora înregistrând o creștere cu 255 de infracțiuni (+17,62%) față de perioada de referință.

Prevenirea şi combaterea violenţei în familie

Înregistrând 1.425 de infracțiuni, violența intrafamilială este o formă a criminalității cu grave consecințe asupra dezvoltării și evoluției victimelor acestui gen de fapte. Având în vedere locul comiterii faptelor de violenţă domestică, se constată că 38,87% din total, au fost comise în mediul urban și 61,12% din total, au fost comise în mediul rural. Potrivit IPJ, 1209 de infracțiuni, reprezentând 84,84% din infracționalitatea sesizată pe acest segment, au fost comise la domiciliu și 216 de infracțiuni au fost comise în spaţiul public.

În scopul diminuării unor riscuri iminente la adresa vieții, integrității fizice ori libertății unor persoane puse în pericol printr-un act de violență domestică, structurile de poliţie au desfăşurat activităţi specifice prin care au fost emise 390(+19) de ordine de protecție provizorii. Dintre cele 390 de ordine de protecție provizorii emise, 369 au fost confirmate de către procuror, reprezentând o rată de confirmare de 98,40%, iar 208 ordine de protecție provizorii au fost transformate în ordine de protecție, reprezentând 53,33% din total. Creșterea sesizărilor în domeniul violenței domestice scoate în evidență încrederea populației de a sesiza astfel de fapte, dar și de a solicita emiterea ordinelor de protecție provizorii.

Siguranţa traficului rutier

În vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze frecvent generatoare de accidente rutiere, cât și pentru îmbunătăţirea stării de ordine și disciplină în trafic, la nivelul întregului județ, polițiștii rutieri au executat 266 de acţiuni ( +12), dintre care 210(+7) cu efective proprii şi 56(+5) împreună cu alte formaţiuni de poliţie sau în colaborare cu alte instituţii.

În cadrul acțiunilor organizate au fost constatate 801 (-27) infracțiuni, dintre care 427 (-62) la regimul circulației și 374 (+35) de altă natură, şi au fost constatate şi sancţionate 46.069 (+17.484) de abateri contraventionale la regimul circulaţiei, totodată fiind confiscați 52.10 metri cubi de material lemnos.

De asemenea, au fost reţinute 3.833 de permise de conducere (+427), dintre care 3.455 (+562) în vederea suspendarii exercitării dreptului de a conduce. Totodată, 258 (+47) de permise de conducere au fost anulate şi 22 (-94) au fost retrase din motive medicale și s-a procedat la retragerea temporară a 1.351(+313) certificate de înmatriculare. În perioada analizată, în judeţul Botoşani, s-au produs 415 (+18) accidente rutiere soldate cu victime (15 persoane decedate, 57 persoane rănite grav şi 346 persoane rănite uşor.) Principalele cauze de producere ale accidentelor de circulaţie cu victime sunt nerespectarea regimului de viteză, abaterile pietonilor, neacordarea de prioritate pietonilor, abateri ale bicicliști lor și conducere sub influența alcoolului.

Poliţia de proximitate şi siguranţa comunităţii

Poliţiştii de proximitate au desfășurat 301(-66) activități în comunitate, 252 (-281) de verificări pe linia evidenţei populaţiei, 228(+110) pe linia deţinătorilor de arme și 211(+1) activitaţi pe linia executării mandatelor de aducere. De asemenea, au participat la 98(+52) de acţiuni punctuale sau măsuri de ordine de pe raza de competenţă. În perioada de referință, polițiștii de proximitate au soluţionat 1.025(+3) de reclamaţii, petiţii şi sesizări, au consiliat 547(+38) de persoane, au pus în aplicare 195(+33) de ordine de protecție, au constatat 57(+5) de infracțiuni în flagrant delict și au soluționat 1302(-1) de dosare penale.

Siguranţa în şcoli

Evoluția numărului de fapte penale sesizate în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ înregistrează, în perioada analizată, o scădere de 18,34%, 89 (-20) infracțiuni față de anul 2022, respectiv 89 (-20) de infracțiuni. Având în vedere mediul de comitere, 45 de fapte au fost înregistrate în mediul urban și 44 în mediul rural.

Cu toate că au fost înregistrate infracțiuni în domeniul siguranței școlare, cu prilejul analizelor de caz întocmite pentru fiecare caz în parte, nu au rezultat cauze care să conducă la concluzia confruntării cu un fenomen infracțional în acestă zonă.

Combaterea Criminalității

În cursul anului 2023, au fost înregistrate 10.245 de sesizări de natură penală, în creștere cu 3,65% față de valoarea înregistrată în cursul anului 2022. Dintre acestea, 7.200 (+284) au fost infracțiuni judiciare, 632 (-8) au fost sesizări privind infracțiuni economico-financiare, iar 1.117 (+35) au fost infracțiuni constatate în flagrant delict.

Infracţiunile grave, comise cu violenţă, reprezintă 0,3% din infracţiunile contra persoanei, fiind înregistrată o scădere de 18,75%, înregistrată la infracțiunile de loviri sau vătămările cauzatoare de moarte. Nu au fost înregistrate infracţiuni de tâlhărie sau viol urmate de moartea victimei. Totodată, în anul 2023, au fost înregistrate 3.699 de infracțiuni contra patrimoniului, dintre care 50 de infracțiuni de tâlhărie și 2.075 de furturi.

În cazul infracțiunilor de furt, se disting furturile din locuințe, 337 unde se înregistrează o scădere cu 8,14 %, furturile din societăți comerciale, 200, unde, de asemenea, există o scădere cu -17,69%. În schimb, infracțiunile de înșelăciune sunt în creștere, cu 17%, fiind sesizate 309 (+45) de fapte, precum și cele privind efectuarea de operațiuni financiare frauduloase, fiind înregistrate 149 (+25) de fapte.

Regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase

Au fost desfășurate 60 de acțiuni, 1.150 de controale și 72 de percheziții domiciliare. Urmare a activităţilor de combatere a infracţionalităţii în acest domeniu, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 2 arbalete și 20 de săgeți, 1 arme letale și 1735 de bucați de muniție letală, 11 arme neletale și 115 de bucăți de muniție neletală.

Criminalitatea economico-financiară

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat şi desfăşurat 52/38 (+14) acţiuni, dintre care 18 pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu tutun și produse din tutun, 4 pe linia prevenirii ilegalităților în domeniul corupție sau achizițiilor publice, 6 pe linia combaterii ilegalităților din domeniul drepturilor de autor și conexe acestora, una pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic, 21 pe linia prevenirii și combaterii evaziunii fiscale, 2 în domeniul sanătății.

Infracţionalitatea în domenii specifice

În scopul menţinerii integrităţii fondului forestier naţional și pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale îndreptate împotriva pădurii şi a personalului silvic, au fost organizate 277(+165) de controale pe linia depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos și 252 (+98) de controale pe linia transportului materialului lemnos, fiind verificate 956(+461) de obiective, activități în care au fost implicaţi toţi partenerii instituţionali de la nivelul judeţului (Garda Forestieră, Direcţia Silvică, A.N.A.F. şi Garda de Mediu).

În cadrul activităţilor au fost constatate și aplicate 197(+78) de sancțiuni contravenţionale la legislaţia silvică, în valoare de 469.000 de lei (+225.000 lei) fiind dispusă confiscarea a 2.463,142(+1.947,95) metri cubi de material lemnos, în valoare de 89.000 de lei, şi înregistrate 99(-39) de dosare penale. P

e linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, împreună cu partenerii instituţionali au fost organizate şi executate 18(+7) de acțiuni, 37 de percheziții domiciliare, 250(+91) de controale pe cursurile de apă şi amenajări piscicole și 569(+393) de obiective (pescării, amenajări piscicole și autovehicule ).

În cadrul acțiunilor și controalelor desfășurate au fost aplicate 18(+7) sancțiuni contravenționale, în valoare de 3150(+1700) de lei, iar ca măsură complementară, a fost confiscate 180(+48,2) kg pește, 11 ambarcațiuni, 118 plase monofilament și 34 de unelte tip pripoane de pescuit.

Activități de urmărire și supraveghere judiciară

La nivelul IPJ Botoșani au fost gestionate 300 (+67) de dosare de supraveghere, 80 dintre acestea privind arestul la domiciliu, 220 vizând controlul judiciar și 59 fiind încălcări ale obligațiilor impuse prin măsurile privative de libertate.

În cursul anului 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au pus în executare 145 de mandate de executare a pedepsei, 26 de mandate de arestare preventivă și 26 de mandate europene de arestare. În perioada de referință, la nivelul întregului județ, polițiștii criminaliști au participat la 1.936 cercetări la fața locului, prilej cu care au fost ridicate 4.679 de urme.

În perioada de referință, în laboratorul criminalistic propriu au fost efectuate 293 de rapoarte de expertiză criminalistică și de constatare criminalistică, dintre care 140 de rapoarte în domeniile dactiloscopie, traseologie, balistică judiciară, grafică și tehnica documentelor și 153 de rapoarte în domeniul detecției comportamentului simulat, fiind supuse examinării 4.970 de probe în vederea formulării concluziilor.

În cursul perioadei evaluate poliţiştii din cadrul Serviciul pentru Acţiuni Speciale au desfăşurat și participat la 287 de razii și misiuni de patrulare, la 178 de percheziții domiciliare la persoane fizice sau sediile persoanelor juridice, 2 misiuni(specifice negociatorului ) de salvare a vieții în caz de amenințare cu tentativă de suicid. La fel, polițiștii din cadrul Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă și cei din cadrul formațiunilor de profil de la nivelul polițiilor municipale și orășenești au emis 36.114 certificate de cazier judiciar şi 5.627 certificate de integritate, au eliberat 4.136 copii de pe cazierul judiciar, 3.760 extrase pentru instituții publice.

Totodată, în perioada analizată, la nivelul Biroului de Protecție a Animalelor au fost emise 7 de ordine de plasare în adăpost pentru 26 de animale aflate în situații de pericol. Pentru neregulile de natură contravențională constatate, au fost aplicate 342 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 264.300 de lei. De asemenea, au fost instrumentate 47 de dosare penale, au fost soluționate 154 de petiții și au fost efectuate 242 de controale.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
2.7kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...