(continuarea textului publicat în „Monitorul de Botoșani” din 4 februarie 2024)
Scurei s-a stins așa cum a trăit: un singuratec”, se preciza în necrologurile publicate la decesul lui (a se vedea, de exemplu: „Dreptatea”, nr. 651, 7 decembrie 1929, p. 1, sau: „Curentul”, nr. 676, 4 decembrie 1929, p. 7).
La câteva întruniri ale absolvenților Școlii Normale numele și personalitatea sa a fost invocată, a rămas în memoria Câmpulungului Muscel, ca personalitate marcantă a zonei, este amintit, de fiecare dată, printre prietenii lui Eminescu. „Multe și frumoase lucruri ne-ar putea spune bătrânul acesta, cu chip atât de simpatic, dacă și-ar da cineva osteneala să-i răscolească cenușa amintirilor”, scria odată „Adevărul literar și artistic”, nr. 208, 30 noiembrie 1924, p. 8). Probabil și amintirile despre Eminescu ar fi de neprețuit dacă le-ar fi scris. Sau poate că încă, scrise, stau ascunse în paginile revistelor – indisponibile nouă pe moment – la care a colaborat: „Glasul Țării. Revistă pentru îndrumarea poporului și apărarea intereselor profesionale” (apărută la Câmpulung Muscel în perioada aprilie 1921 – noiembrie 1924) sau „Prietenul nostru. Pentru popor. Revistă culturală” (Câmpulung, ianuarie 1923 – decembrie 1924). Altfel, evocarea prieteniei lor se bazează pe corespondențe temporale și locale, pe scrisori tangențiale, pe afirmația lui Al. Vlahuță (care, desigur, era la curent cu prieteniile lui Eminescu) la una dintre conferințele învățătorilor: „Sunt fericit (…) că revenind în mijlocul d-voastră găsesc pe d-l Scurei, un eminent învățător și prieten al marelui Eminescu” („Universul”, 22 iulie 1914, p. 3).
În posteritate, există câteva coincidențe poate deloc întâmplătoare: busturile lor au fost lucrate de același sculptor – C. Baraschi.
Profesorul D. Scurei, „a fost, fără să ştie, primul model al lui Baraschi, care i-a făcut un bust foarte reuşit. Primul atelier de sculptură al lui Baraschi a fost pupitrul băncii din şcoală” (D. Simionescu, Amintiri despre Constantin Baraschi, în: „Argeş”, nr. 3, 11 septembrie 1976, p. 13). În vara anului 1938, bustul se mai afla la Câmpulung Muscel – scria Augustin Z. N. Pop, care văzuse şi alte fotografii ale lui Scurei. Ar mai fi existat pe timpuri și „o fotografie după un tablou omagial, compus din şase portrete ale aceluiași D. Scurei, oferit lui de elevii de la Școala Normală”, după cum îi comunica lui Augustin Z. N. Pop Gabriel Dimitriu, farmacist în Câmpulung-Muscel (A. Z.N.Pop, „Colegul” Dimitrie Scurei, în: „Buletinul Mihai Eminescu”, 1940, An. 11, Nr. 18, p. 54).
În 1954, se organiza primul concurs pentru realizarea Monumentului Eminescu la București, care trebuia să fie amplasat în Grădina Cișmigiu. Sculptorii și-au adus – scria presa vremii – „în sala Dalles proiectele înfăţişînd chipul lui Eminescu. Erau rezultatele strădaniilor şi visurilor a peste 40 de meşteri ai daltei care îl întruchipau pe poet. Dintre statuile în miniatură expuse în faţa juriului a fost ales, unul, cel mai bun. Un «Eminescu» stînd jos pe un trunchi de copac, îmbrăcat în hainele lui simple sărace. Acest Eminescu poartă semnătura sculptorului Constantin Baraschi, artist al poporului şi laureat al Premiului de Stat. În lucrarea finisată, portretul singur va avea înălţimea de patru metri şi va fi aşezat pe un soclu de 1,50 m. înălţime. Totul va fi tăiat în marmoră de Ruschiţa. În acest scop, maestrul Baraschi a ales la Ruschiţa un bloc foarte mare de marmoră, care va fi degrosat acolo pentru a fi apoi transportat şi finisat la Bucureşti” („Steagul Roşu”, nr. 263, 2 februarie 1955, p. 2). Monumentul însă nu a fost ridicat, iar concursul este reluat în 1957. Câștigător este desemnat din nou C. Baraschi. La intrarea în Cișmigiu sunt instalate două machete ale viitorului monument și începe o adevărată controversă. De partea lui Baraschi au fost: Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu, Perpessicius, M. Beniuc, Cicerone Theodorescu, Ion Jalea, Boris Caragea Vida Gheza, Pompiliu Macovei; contra: Valeriu Râpeanu, Dan Hăulică, Petru Comarnescu, N. Argintescu Amza, Ion Vlad. Și de data aceasta Monumentul Eminescu rămâne nefinalizat.
Cu ocazia centenarului naşterii lui Eminescu, C. Baraschi realizase însă un bust care a fost aşezat la intersecţia dintre Şoseaua Naţională şi drumul ce duce la Ipoteşti, fiind mutat apoi în incinta Memorialului. Astăzi, bustul realizat de C. Baraschi se află în Pomîrla, în apropierea Liceului „Anastasie Bașotă”, al cărui prim director a fost un alt prieten al lui Eminescu, Samson Bodnărescu.
Prietenul lui Eminescu, Dimitrie Scurei „doarme sub o lespede în cimitirul Flămânda” („Dreptatea”, nr. 2595, 23 iunie 1936), iar bustul său, lucrat de C. Baraschi, se va fi aflând undeva în Câmpulung-Muscel.
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
