Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunțat că potenţialii beneficiari ai schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activității crescătorilor din sectorul bovinelor de carne şi al bubalinelor pot începe să depună cereri.
Ajutorul se acordă pentru pierderile aferente perioadei 1 octombrie 2022 – 31 martie 2023, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Cererile de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative se depun la Centrele judeţene sau locale ale APIA, însoțite și de declarația pe propria răspundere că nu se află în reorganizare, lichidare sau faliment. Toate acest documente trebuie prezentate la APIA până la 21 martie 2024. Iar plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 30 iunie 2024. Se pot efectua plăți și după această dată pentru conturi invalide, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2024.
Cuantumul ajutorului de stat
Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 79.427.740 lei, echivalentul sumei de 16.100.000 euro, care se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pe anul 2024. Cuantumul ajutorului de stat care se acordă beneficiarilor este de 100 euro/cap bovină de carne, respectiv bubalină.
Informațiile privind beneficiarii, condițiile de eligibilitate, documentele ce însoțesc cererea de solicitare a ajutorului de stat, precum și Ghidul solicitantului se regăsesc publicate pe site-ul APIA www.apia.org.ro.