Elevii din clasele terminale ale învățământului liceal vor susține probele scrise pentru simularea examenului de Bacalaureat 2024 în luna martie, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației.
Pentru elevii de clasa a XII-a se apropie Bacalaureatul, cunoscut și sub denumirea de „examenul maturității”. Pentru a se familiariza mai bine cu subiectele și atmosfera de examen, Ministerul Educației a stabilit și datele la care va avea loc simularea examenului de Bacalaureat. Simularea examenului de Bacalaureat din acest an va avea loc în perioada 4-7 martie, potrivit Edupedu.
Desfășurarea probelor scrise pentru simulare Bacalaureat 2024
Probele din cadrul simulării naționale a examenului de Bacalaureat încep la ora 09:00, iar accesul elevilor în sală este permis până la ora 08:30. Totodată, repartizarea elevilor pe săli se realizează astfel încât aceștia să fie așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică.
Elevii au la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele primite pentru simularea examenului de Bacalaureat 2024, timpul fiind calculat începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor.
Calendar simulare Bacalaureat 2024
Prima probă susținută de elevii de liceu va fi cea la Limba și literatura română, urmând apoi proba obligatorie a profilului. În continuare, elevii de clasa a XII-a, respectiv clasa a XIII-a, vor susține proba la alegere a profilului şi specializării. Ultima probă va fi cea Limba şi literatura maternă.
- 4 martie 2024: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
- 5 martie 2024: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
- 6 martie 2024: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
- 7 martie 2024: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă
- 15 martie 2024: Comunicarea rezultatelor
De asemenea, la fel ca la simularea pentru Evaluarea Națională, lucrările vor fi supuse evaluării digitalizate.
Comunicarea rezultatelor obținute de elevi la simularea probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților, care vor fi distribuite la prima probă susținută de aceștia, pe bază de semnătură de primire.
Notele obținute la simularea examenului de Bacalaureat 2024 nu vor fi trecute în catalog, ci vor fi discutate împreună cu profesorii de la clasă, astfel încât elevii să înțeleagă cât de pregătiți sunt pentru examenul care va avea loc în vară. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.