În județul Botoșani, în coasta unui codru secular, o relicvă a lumii medievale încă supraviețuiește. Este vorba despre un cătun, cu o istorie de cel puțin șase secole, o cetățuie țărănească. Aflat la un pas de dispariție, acest cătun medieval renaște cu ajutorul tinerilor fermieri.
La aproximativ 15 kilometrii de municipiul Botoșani, în comuna Cristești, la capătul satului Oneaga, se află o comunitate cu o vechime de peste șase secole. Unii localnici spun că sunt acolo de când a apărut poporul român. Se numește Palanca și este o lume ascunsă, rămasă ca într-o capsulă a timpului, la un pas de dispariție. Însăși numele cătunului evocă vremuri zbuciumate marcată de invazii și lupta pentru supraviețuire a unui neam de țărani crescători de vite, scrie Adevărul.
Palanca, o comunitate ascunsă
De Palanca cel mai bine știu cei în vârstă și mai ales țăranii care locuiesc în satul Oneaga, ultima frontieră a comunei în fața codrilor seculari care se întind pe toată coamele deluroase de la Vorona la Flămânzi, către Hârlău, prin cinci comune.
Majoritatea sătenilor se arată surprinși când cineva întreabă de Palanca, parcă ar fi un secret doar al lor, fără să se aștepte ca un străin să fi aflat de el. În acest cătun se ajunge pe niște ulițe ocolite, din Oneaga, către drumul care duce la Coșula.
Cei care vor să meargă la Palanca iarna sau în timpul ploilor, prin Oneaga, mai bine fac cale întoarsă. Fără un tractor sau un vehicol 4X4 echipat cu lanțuri nu se poate. Drumul de pământ și pietriș șerpuiește prin văioage, peste podețe și pâraie până la un deal înalt, din coasta codrului.
„Aici suntem rupți de lume“
Acolo se află Palanca, o uliță de pământ, îngropată în noroaie când plouă sau vine vreme dezghețului cu gospodării de-o parte și de alta. Unele îngrijite, altele cu un aer lugubru, părăsite, aflate în plin proces de autodemolare. Drumul înnămolit se afundă direct în pădure.
Cătunul păstrează urmele trecutului. Fântânile, unele case, șoproanele sunt parcă desprinse din Moldova altor vremuri. Peste o tot o liniște adâncă, întreruptă doar de lătratul dulăilor. „Aici suntem rupți de lume“, zâmbește amar o săteancă în vârstă, adusă la poartă de zbuciumul câinelui.
Un alt sătean mărturisește că se arată uimit când vede vizitatori în Palanca. „Eu credeam că nu mai știe nimeni de noi. Pe aici vin numai cei cu treabă pe la rude sau pe la pădure“. „În rest, cine se avântă în dealul ista? Îi și greu de urcat“, completează un alt sătean venit cu o căruță de vreascuri, aduse din pădure.
„O cetate de pământ și lemn care a salvat viața multora”
Palanca este un cătun foarte vechi. Mai vechi decât toată comuna, spun bătrânii. Este una dintre primele comunități din zonă.
„Este foarte vechi Palanca. Cine credeți că mai știe cât de vechi este cătunul? Nici bătrânii nu-și mai aduc aminte“, mărturisește Aurel Maxim, un fost învățător care locuiește în cătun.
De unde vine numele Palanca
Numele Palanca înseamnă de fapt „veche întăritură din lemn“. O palancă era o fortăreață mică, împrejmuită cu palisadă, adică un gard foarte înalt din lemn, cu vârfuri ascuțite, dar și cu un val de pământ. Palanca era folosită de localnici pentru a se adăposti mai ales în timpul atacurilor populațiilor migratoare, în special a tătarilor. Se refugiau acolo cu tot cu animalele și alte bunuri de preț. Le era mai ușor să se apere. În plus, palanca reprezenta și un mic centru al puterii judelui care conducea comunitatea. În acest cătun era o astfel de palancă.
