spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocalCum s-a făcut de râs un fals șofer, în fața polițiștilor de...

Cum s-a făcut de râs un fals șofer, în fața polițiștilor de frontieră. Fază penibilă într-o comună din județ

Unii indivizi care încalcă legea își pun la încercare norocul, sperând că vor reuși să scape neobservați. Cu toate acestea, unele dintre strategiile lor sunt atât de lipsite de substanță încât te întrebi cum de au avut tupeul să le încerce.

Marți după-amiază, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Românești a interceptat un autoturism, undeva în apropierea satului Berza, din comuna Santa Mare. La volan se afla un bărbat în vârstă de 48 de ani, care, atunci când i s-au cerut documentele, a prezentat o fotocopie uzată a unui permis de conducere emis de autoritățile din Marea Britanie, declarând că originalul nu se află în posesia sa.

Verificările efectuate în bazele de date au arătat însă că cel de la volan nu deținea niciun permis de conducere valabil pe teritoriul României. Mai mult decât atât, s-a constatat că datele din fotocopie aparțineau de fapt unui cetățean britanic, iar individul modificase înscrisul cu datele lui personale și fotografia sa. Iar dacă alții încearcă să falsifice cu totul permisul, făcând tot posibilul pentru ca falsul să arate cât mai mult cu actul autentic, botoșăneanul nu s-a mai chinuit cu așa ceva, ci a prezentat pur și simplu o bucată de hârtie, care nu putea fi luată în calcul.

În urma acestui incident, polițiștii de frontieră au deschis un dosar penal împotriva individului pentru conducere fără permis. Totodată, investigațiile continuă pentru a se clarifica circumstanțele exacte ale acestui caz.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
19.4 ° C
19.6 °
18.3 °
56 %
2.2kmh
41 %
J
19 °
vin
21 °
S
19 °
D
20 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...