În fiecare zi, polițiștii înregistrează tot felul de evenimente sesizate de botoșăneni. Câteva dintre aceste cazuri sunt mediatizate de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), împreună cu o serie de acțiuni derulate de structurile de poliție în localitățile județului.
Intervenții ale polițișilor botoșăneni
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 4 acțiuni punctuale, în cadrul acțiunii BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 53 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creștera gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise, în cadrul acestora fiind aplicate aproximativ 165 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 160.000 de lei și reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 15 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.
Acțiunile au fost desfășurate în orașele Săveni, Ștefănești , Dorohoi și în Botoșani.
Sancțiuni uriașe pentru nerespecatrea obligației de a utiliza casele de marcat electronice
În noaptea de 6 spre 7 februarie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiștii din cadrul structurilor de investigații criminale, rutieră, acțiuni speciale, investigare a criminalității economice și transporturi au acționat în municipiul Botoșani pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
Astfel, forțele de ordine au legitimat peste 180 de persoane, 15 dintre acestea fiind supuse controlului corporal, fără a fi depistate bunuri interzise la deținere și 4 fiind conduse la sediul poliției. Totodată, au fost dispersate 12 grupuri formate din tineri predispuși la comiterea de fapte de natură a tulbura ordinea și liniștea publică.
În același context, au fost controlate peste 100 de autovehicule și 8 societăți comerciale.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 83 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 50.000 de lei, după cum urmează: 59 de sancțiuni pentru abateri la regimul rutier, în valoare de 20.000 de lei, 20 de sancțiuni pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, în valoare de 7.000 de lei și 4 sancțiuni pentru nerespectarea obligației de a utiliza casele de marcat electronice, în valoare de 27.000 de lei. Totodată, au fost confiscați peste 2.000 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.
Tânăr reținut pentru amenințare și lovire sau alte violențe
La data de 6 februarie 2024, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 37 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în noaptea de 5 spre 6 februarie a.c., în timp ce se deplasa pe strada Grivița, pe fondul unui conflict spontan avut cu alte trei persoane, le-ar fi amenințat cu acte de violență și ar fi agresat pe una dintre acestea.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare și lovire sau alte violențe.