Publicat în 1953, romanul „Fahrenheit 451” prezintă o lume distopică, în care cărțile sunt interzise și arse de către guvern. Pompierii, care în viața reală au rolul de a localiza și stinge incendiile, au în roman menirea de a găsi și arde cărțile; o inversare a rolurilor mai mult decât inspirată – vorbind stric de „Fahrenheit 451”, desigur. Deși autorul nu a menționat o ideologie politică specifică drept cadru pentru desfășurarea intrigii, romanul „Fahrenheit 451” a fost adesea interpretat ca o critică la adresa cenzurii și manipulării informațiilor. Mulți cititori au observat anumite asemănări tematice între descrierea societății din carte și practicile totalitare, inclusiv cele asociate regimurilor comuniste. Cred că e important de menționat că autorul, Ray Bradbury, a subliniat în repetate rânduri că intenția lui a fost să avertizeze cu privire la pericolele cenzurii și restricțiile asupra libertății de gândire, critica sa fiind îndreptată către orice formă de totalitarism, nu doar comunism.
Privind la ceea ce se întâmplă în România ultimilor ani, îmi dau seama că scopul guvernului distopic din „Fahrenheit 451” e pe cale să fie atins și asta fără a obliga pe nimeni să ardă cărți, ba dimpotrivă… Până la urmă, conducătorii nu se temeau propriu-zis de cărți, ci de ceea ce conțin acestea. Într-un fragment scris peste ani de Bradbury pentru sceneta „Fahrenheit 451”, căpitanul Beatty îl invită pe Guy Montag la el acasă pentru a-i prezenta colecția sa de cărți necitite, iar când acesta își exprimă nedumerirea i se atrage prompt atenția că nu deținerea de cărți e interzisă, ci lecturarea acestora. Nimeni nu se teme de cărți ca atare, ci de conținutul acestora. E în regulă să deții cărți, cât timp nu le citești.
Nu contează câte cărți ai, important e să nu le citești; Guvernul se bazează pe asta. Paradoxal – pentru că România este țara cumplitului paradox – pe timpul lui Ceaușescu se citea sensibil mai mult decât se citește în ziua de azi. Evident, calitatea lecturii lăsa de dorit, dar în zilele noastre, când putem citi, practic, orice carte, România se plasează în coada clasamentului la capitolul consum de carte. De ce am avea nevoie de cărți? Se știe că românii, ca popor, s-au născut deștepți și nu e cazul să vii cu îmbunătățiri la ceva care funcționează perfect. Am pomenit într-un editorial din trecut de individul care încerca să mă convingă că gândirea mea e alterată de lecturile asimilate, pe când a lui, care nu a citit nici manualele școlare, are o capacitate de analiză și sinteză net superioară. În treizeci și ceva de ani de democrație originală am ajuns la nivelul la care românul citește, în medie, o carte pe an. Mulți se laudă cu bibliotecile lor doldora de cărți în țiplă, convinși că deținerea cărților îi face mai deștepți, nu lectura acestora. Și rezultatele se văd. Suntem ușor de manipulat – mană cerească pentru alegerile ce vin. Dezbinați și înverșunați unii împotriva altora, trecem atât de ușor cu vederea faptul că răul vine de sus, de la cei care ne păstoresc spre nemărginita lor îmbuibare. Nu ne opunem, protestăm doar când ne ajunge cuțitul la os, dar când ni se întâmplă nouă personal, nu altora. Alții își merită soarta, noi nu… Nu-i luăm la întrebări pe aleși, deși sunt atâtea câte să le reproșăm. Le acceptăm mânăriile și măgăriile pentru că visăm să fim în locul lor și să facem ce fac ei, nu să rupem odată și pentru totdeauna lanțul ticăloșiei.
Și toate aceste nenorociri își au rădăcina mai ales în lipsa de lectură. Lectura ajută nu doar la dezvoltarea minții, ci contribuie și la formarea spiritului civic. Francezii citesc, în medie, douăzeci și două de cărți pe an, românii una, tot în medie. Cu alte cuvinte, un milion de francezi citesc mai mult decât toți trăitorii din Mioritica. Și lectura, alături de altele, îi face să fie atât de greu de stăpânit, protestele lor sunt adevărate, nu formale, ca în România. În România suntem efectiv stăpâniți de o mână de parveniți politic pentru care nu reprezentăm decât mână de lucru. Nu-i interesează să ne educe, deoarece ne-am da seama cât de subțire le este cultura. Și degeaba citesc unii dintre noi să salte media la măcar o carte pe an. Votul unei minți luminate e egal cu al celui care-și vinde dreptul de a alege pe o sticlă de trascău.