Distanța dintre declarațiile iresponsabile ale guvernanților și realitatea din țară crește atât de mult, încât pare că cei care sperau la încasări la buget de peste 40 miliarde în ianuarie trăiesc în altă țară. Deși toți observatorii, specialiști și nespecialiști, au strigat din rărunchi pe toate canalele media posibile că schimbările legislative adoptate la sfârșitul anului trecut nu vor funcționa, liderii PSD şi PNL au mers cu încăpățânare demnă de cauze mai bune drept cu capetele în zid. Confruntați cu valul de proteste din mai toate straturile sociale, guvernanții au împrumutat deja patru miliarde de euro în ianuarie și, cel mai probabil, vor depăși 200 până la sfârșitul anului.
Nici nu are cum să fie altfel, de vreme ce firmele românești datorează statului peste 16 miliarde de euro, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cea mai mare parte dintre aceste datorii provin de la propriile companii. Sunt acelea în care statul este acționar majoritar sau unic, conduse politic de către oamenii partidelor, secondați de consilii de administrație burdușite cu neamurile, obligațiile și amantele puternicilor zilei, în care normele de funcționare sunt corupția și nepotismul. Sunt, alături de conducerile unităților teritorial administrative, sursa inepuizabilă de contracte atribuite preferențial și de completat fondurile partidelor pentru alegeri.
Majoritatea datoriilor acestor companii sunt irecuperabile. Sunt dări către bugetele de asigurări sociale și către vistieria statului neplătite de ani de zile. Cu toate acestea, această stare de fapt fiind binecunoscută oricui a avut acces la guvernare în ultimii 20 ani, niciunul dintre guverne nu a întreprins vreo măsură de redresare. Prima grijă a oricăror nou veniți a fost să-și căpătuiască familiile și să dea curs cererilor de partid. Reiau aceste aserțiuni, atât de cunoscute încât publicul s-a plictisit de ele, dintr-un singur motiv: pentru a sublinia apăsat că nici acum nu e altfel și că nimic nu se va schimba în viitorul apropiat.
Cum își justifică acum existența Ministerul Agriculturii, în contextul protestelor agricultorilor? Știați că are în subordine nu mai puțin de 111 instituții? Cele mai multe au directori, consilieri, secretare, mașini și alocații bugetare generoase. Pentru ce? Știu că generalizările sunt păguboase, dar în acest caz întrebarea poate fi extinsă lesne la aproape toate agențiile statului, atât de numeroase încât nimeni nu are o imagine de ansamblu a lor. Și a căror principală preocupare este să creeze probleme pe care statul și cetățenii nu le-ar fi avut dacă aceste agenții nu ar fi existat.
Premierul Ciolacu a declarat recent că va duce până la capăt reforma sistemului bugetar însă „nu în grabă, deoarece aceasta poate strica buna intenție și asumarea”. O zdravănă limbă de lemn (ce repede o învață politrucii!) care trebuie tradusă: „ăăă… nu acuma că vin alegerile, mai vedem la anul, dacă rămân premier”. Ce-i rămâne de făcut? Să se împrumute în neștire, indiferent de surse, indiferent de dobânzi, numai să treacă anul.
Fără ca guvernul să aibă vreun merit, țara produce prin eforturile sectorului privat, prin lupta pe care o duce fiecare familie ca să iasă la liman de la un an la altul. Venituri cărora li se adaugă și banii pe care îi trimit românii din afara țării și alocările de la Uniunea Europeană. Cu toate acestea, auzim mereu aceeași teză din perioada în care nu eram membri ai UE, că „nu sunt bani la buget”. Asta este o minciună sfruntată, fiindcă bani sunt. Dar sunt prost administrați și dijmuiți de o rată de furt uriașă. Va aplica actuala coaliție rețeta tradițională, aceea de a fugi de la putere în perioada premergătoare alegerilor, pentru a-și reface imaginea distrusă de prostiile comise în timpul guvernării? Nu cred, fiindcă misiunea lui Ciolacu este să câștige alegerile indiferent de costuri.
