spot_img
luni, noiembrie 25, 2024
HomeNaționalMedicii critică decizia Ministerului Sănătăţii privind eliberarea de antibiotice fără reţetă. „Este...

Medicii critică decizia Ministerului Sănătăţii privind eliberarea de antibiotice fără reţetă. „Este o ameninţare epidemiologică această decizie”

Medicii din Iaşi au reacţionat după decizia Ministerului Sănătăţii de a permite achiziţionarea de antibiotice din farmacii, pentru un tratament de cel mult 48 de ore, „în cazuri de urgenţă”.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Prof.dr. Doina Azoicăi, medic epidemiolog, profesor al UMF Iaşi şi fost preşedinte al Societăţii Române de Epidemiologie, s-a declarat consternată de decizia Ministerului Sănătăţii pe care spune că nu o înţelege din punct de vedere logic, practic sau ştiinţific.

„Unde este consecvenţa de a lupta împotriva abuzului de antibiotice, când prin această măsură putem spune că îl putem favoriza, dacă populaţia este liberă, pentru 48 de ore, să administreze un antibiotic pe care un farmacist nu are nicio competenţă să îl recomande? Ideea aceea că există 20 de antibiotice, pe o listă de urgenţă, care nu ar induce rezistenţă bacteriană, să îmi fie cu iertare, dar eu nu am înţeles substratul ştiinţific la afirmaţia asta. Adică pot da Augmentin 2 zile şi apoi să mă răzgândesc? Ce înseamnă urgenţă pentru antibiotice?”, se întreabă prof.dr. Doina Azoicăi.

Potrivit Ziarul de Iaşi, aceasta a explicat că nu poţi să mai ai pretenţia ca populaţia să fie conştientă de riscurile consumului de antibiotic atunci când există încetăţenită de zeci de ani de zile ideea că „dacă luăm antibiotic ne trece”. Mai ales acum, când pot fi luate fără reţetă.

Epidemiologul spune că recomandarea unui antibiotic este o chestie extrem de delicată, cu atât mai mult în regim de urgenţă, trebuie făcută doar de un medic care să estimeze care e clasa de antibiotic sau care este antibioticul potrivit pentru a ameliora o anumită afecţiune. Şi, oricum, „în 48 de ore nu poţi face nimic, doar să ameţeşti agentul patogen”.

Farmaciştii nu pot pune diagnostice 

Prof.dr. Doina Azoicăi a explicat că farmaciştii, deşi urmează o facultate extrem de încărcată, cu materie mai grea decât cea de la Medicină Generală, nu au formarea de a pune un diagnostic prezumtiv şi să facă o recomandare de antibiotice. Aceasta spune că un astfel de act medical nu ar fi doar de competenţa medicilor, în general, ci de competenţa profesioniştilor buni şi bine pregătiţi.

Aceasta explică faptul că sunt şi riscuri directe asupra pacienţilor prin consumul de anumite tipuri de antibiotice. Dincolo de creşterea rezistenţei la antibiotice şi dezvoltarea unor boli care nu vor putea fi tratate. Spre exemplu, dacă un pacient are o astfel de urgenţă, se prezintă la farmacie, ia 2 zile antibiotice şi apoi ajunge la spital, unde i se recoltează produs biologic pentru a se crea culturi, în încercarea determinării bacteriei care-l afectează. Doar că 2 zile de antibiotic cu spectru larg sunt suficiente ca în culturile respective să nu crească nimic şi medicii nu vor şti care e tratamentul ce va trebui administrat.

„Este o ameninţare epidemiologică această decizie”

Medicul spune că nu este responsabilitatea populaţiei să ştie de ce nu trebuie să ia antibiotice, ci pur şi simplu ar trebui să nu aibă acces să poată cumpăra de oriunde. Aşa cum a fost până la ordinul de ministru recent, emis de ministrul Alexandru Rafila.

„Ar trebui să nu aibă acces şi asta s-a făcut la momentul în care nu se elibera decât pe bază de reţetă de la un medic. A, nu avem medic? Nu avem servicii de urgenţe suficient de multe ca să acopere nevoia populaţiei în urgenţe? Aici trebuie lucrat, nu să dăm drumul la antibiotice la liber. Nu ştiu şi nu înţeleg care este scopul, consider că este o ameninţare epidemiologică această decizie. Antibioticul este ca o bombă pentru organism. Se favorizează accentuarea tendinţei generale că antibioticul este o umbrelă, dar nu este, trebuie să fie o haină de ploaie purtată la momentul potrivit”, a explicat prof.dr. Doina Azoicăi.

„Antibioticele nu se iau pentru o viroză şi nu se iau la întâmplare!”

Potrivit sursei citate şi managerul Spitalului de Boli Infecţioase, dr. Florin Roşu, spune că una dintre cele mai mari erori în medicină este eliberarea de antibiotice către populaţie fără consult de specialitate şi doar pentru 2-3 zile.

„Voi detalia: farmaciştii nu au competenţa de a elibera antibiotice fără reţeta prescrisă de un medic. Un tratament cu antibiotice se desfăşoară cel puţin cinci zile (dacă laboratorul de analize medicale nu îţi eliberează o antibiogramă, astfel încât să poţi să realizezi dacă germenul îţi permite «dezescaladarea»: administrarea unui antibiotic cu spectru mai restrâns decât cel iniţial”, a precizat dr. Florin Roşu.

Acesta insistă asupra faptului că antibioticele nu se administrează în cazul unei viroze, un lucru prea puţin înţeles de populaţia generală. O viroză nu poate fi tratată cu antibiotic, fiindcă aceste medicamente combat doar bacteriile. Doar când există suprainfecţie bacteriană în cazul unei viroze se administrează şi antibiotic, dar doar dacă examenul clinic, analizele de laborator şi radiologice o impun şi un medic recomandă acest tratament.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.6 ° C
1.6 °
0.5 °
86 %
2.2kmh
99 %
lun
4 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
7 °
vin
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...