Vineri, 26 ianuarie, la Cluj-Napoca, se va lansa o carte în care vor fi prezentate şi creaţiile unei artiste din Botoşani. Volumul conţine operele a nouă artiste formate în Cluj-Napoca la Universitatea de Artă și Design, între anii 2002 și 2015, printre care și botoșăneanca Ana Maria Micu.
Volumul bilingv „Cealaltă față a lumii / The other face of the world” este realizat de artistele Ioana Olăhuț și Anca Bodea.
Evenimentul de lansare va avea loc la Meron Roastery, în prezența autoarelor textelor critice care au susținut acest demers respectiv, Adriana Oprea (curator, critic de artă și muzeograf), Liviana Dan (curator și critic de artă), Alexandra Chiriac (istoric de artă). Artistele care apar în carte cu creațiile lor sunt Ana Maria Micu, Ioana Olăhuț, Anca Bodea, Ioana Iacob, Mirela Moscu, Anca Brânzaș, Oana Năstăsache, Roxana Ajder, Andrea Tivadar.
Pe rețelele sociale, Ana Maria Micu s-a arătat fericită că a putut să colaboreze împreună cu colegele sale la realizarea volumului.
Cine este Ana Maria Micu
Ana Maria Micu este o artistă vizuală română născută în 1979. În afară de pictură, aceasta folosește în arta ei fotografia, schițele, graficile, desenele, picturile cu șevalet și animațiile slow motion. A participat la mai multe expoziții de grup în țările de jos și Marea Britanie. Vernisajele individuale au avut loc în România, China și Taiwan.
– Mădălina MIHAI, reporter în cadrul redacţiei BUZZ