luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocalFals avocat încarcerat în Penitenciarul Botoșani

Fals avocat încarcerat în Penitenciarul Botoșani

La data de 19.01.2024, ora 15.00 a fost identificat de polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, un bărbat de 66 ani, domiciliat în comuna Sucevița, sat Voievodeasa, județul Suceava, față de care Judecătoria Suceava a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de exercitarea fără drept a unei meserii sau profesii.

T.H. a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată (10 infracțiuni), în timp ce cu privire la acuzația de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități (24 infracțiuni) s-a constatat că a intervenit prescripția. Soluția este identică cu cea de la Judecătoria Suceava și a rămas definitivă, fără cale de atac.

În vârstă de 66 de ani, din Sucevița, acesta a fost trimis în judecată sub acuzația că, în perioada 2016-2019, a păcălit mai mulți oameni, luându-le diverse sume de bani, prin promisiunea că îi poate reprezenta ca avocat în acțiuni de partaj, de stabilire a domiciliului sau de stabilire a pensiei de întreținere a unor copii.

Bărbatul este acuzat că s-a prezentat drept avocat și a reprezentat chiar oameni în instanță, fără a avea această calitate. O parte dintre cei reprezentanți de sucevean s-au constituit părți civile în dosar și au solicitat despăgubiri pentru banii pe care i-au achitat ca onorariu. Pentru o parte din aceste părți civile, judecătorii au admis acțiunile și l-au obligat pe inculpat să le achite sume de bani, în contul daunelor materiale, de până la 10.600 de lei.

Bărbatul avea deschisă și o fundație umanitară sub care își oferea serviciile juridice și a susținut pe parcursul anchetei că nu a înșelat pe nimeni și că se ocupa, prin fundație, de apărarea drepturilor omului.

Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
3.8 ° C
3.9 °
1.1 °
53 %
6.7kmh
32 %
lun
4 °
mar
8 °
mie
7 °
J
6 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...