60 de medici de familie şi asistenţi din judeţul Botoşani au ieşit astăzi în stradă pentru a-şi striga nemulţumirile. Aceştia s-au adunat în faţa Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.
UPDATE: Protestatarii au fost invitaţi la discuţii de către prefectul municipiului. Aceştia şi-au prezentat doleanţele în faţa reprezentantului Guvernului în teritoriu. Medicii susţin că nu cer bani mai mulţi ci să fie plătiţi pentru munca pe care o fac. Aceştia spun că din cauza noilor reglementări veniturile cabinetelor se reduc cu aproximativ 26%. Asta în contextul în care medicii susţin că au majorat salariile asistenţilor bazându-se pe faptul că anul trecut au avut venituri bune. Acum, aceştia se plâng că, la finalul anului, vor ajunge în situaţia de a câştiga mai puţin decât asistenţii.
„Noi vrem să fim lăsaţi în pace. Nu le-a cerut nimeni banii aceia la 1 iulie, ei ni i-au dat, ca acum nu să îi ia pe aceia înapoi, ci ne iau mai mult. Nu e vorba doar despre faptul că au scăzut cu 30% valoarea punctului, ci pică şi sporurile pentru condiţii de lucru, pică sporul de medic primar de exemplu, pică domiciliile, care se punctau puţin mai bine. Toate astea se adună. La final dacă se aplică exact ce vor ei vom rămâne cu 30% din ce avem acum”, a spus un protestatar
ŞTIREA INIŢIALĂ
Protestatarii au discutat cu reprezentanţii CAS, au depus un memoriu, după care au plecat spre sediul Prefecturii din Botoşani. Coloana de protestatari a fost însoţită de echipaje de poliţie şi jandarmi.
Medicii sunt nemulţumiţi din cauza măsurilor ce duc la reducerea veniturilor cabinetelor de medicina familiei și a celor de specialitate cu practică independentă. Medicii spun că această măsură le va reduce salariile chiar și cu 30%.
”Problema va fi din luna februarie, dacă nu se va face nicio modificare în ceea ce privește punctele. Va fi dificil și pentru noi, și pentru pacienți pentru că, deși sunt asigurați și trebuie să beneficieze de toate serviciile prevăzute în legislație și de drepturile lor, noi va trebui să avem grijă și de noi. Dacă nu se rezolvă problema, nu o să semnăm contractele. Vor fi probleme cu pacienții, pentru că UPU nu tratează bolnavi cronici, UPU nu dă rețete, nu dă bilete de internare în altă parte”, a declarat medicul Paul Șerban, președintele Asociației Medicilor de Familie Botoșani.
Contract cu CAS refuzat de medici
„Bugetul Ministerului Sănătăţii pentru anul 2024 se măreşte cu şase miliarde, dar medicina primară primeşte cu 1,2 miliarde mai puţin, ceea ce este de-a dreptul anacronic, pentru că în toate ţările comunităţii europene cheltuielile pe sistemul medical cresc de la an la an. Asta dintr-un motiv foarte simplu, pacienţii au tendinţa să acceseze cele mai noi posibilităţi de diagnostic şi tratament, medicii care îşi respectă pacienţii trebuie să facă acelaşi lucru şi este clar că aceste investigaţii şi tratamente sunt mai scumpe decât cele din anul anterior. În condiţiile în care în anul 2023 medicina primară a avut 4,8 miliarde pe buget, fond suplimentat de două ori în lunile noiembrie şi octombrie cu bani din fondul de rezervă al statului, nu înţeleg cum în anul 2024 poţi să acorzi mai puţin „, a declarat medicul Liviu Câmpanu.
Venituri reduse pentru medici de familie
Medicii de familie din mai multe județe protestează în această perioadă, nemulțumiți de faptul că Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate pregătesc, de la 1 februarie, reducerea veniturilor cabinetelor de medicina familiei și a celor de specialitate cu practică independentă. Medicii spun că această măsură le va reduce salariile chiar și cu 30%.
CNAS a propus joi, 11 ianuarie, valori mai mici pentru punctele per capita (pentru fiecare pacient) și per serviciu pentru medicina de familie și ambulatorie (policlinici), scrie Europa Liberă. Instituția responsabilă de decontarea serviciilor medicale din România a motivat decizia „ținând cont de bugetul aprobat pentru 2024”. Actuala propunere a CNAS este ca medicii de familie să primească 7,7 lei pentru fiecare pacient pe care îl au pe listă, față de 12 lei cât era în 2023.
Pentru punctul per serviciu medical în asistența medicală primară vor primi 6,2 lei, față de 8 lei în 2023. În cazul policlinicilor, medicii de ambulatoriu vor primi pentru punctul per serviciu medical 3,3 lei, față de 4,5 lei în 2023. Prin aceste scăderi de prețuri, un medic de familie care are, de exemplu, 2.000 de pacienți pe listă va primi aproximativ 7.000 de lei pe lună, comparativ cu 10.000 de lei lunar cât primea în 2023.
Prețul pentru o consultație decontată de CNAS va fi de 34 de lei, în loc de 44 de lei. Asta înseamnă că pentru serviciile medicale, un medic de familie care are 2.000 de pacienți, de exemplu, va primi în jur de 24.000 de lei, în loc de 30.000 de lei. Bugetul pentru consultații variază în funcție de numărul de consultații dintr-o lună.
Care sunt revendicările medicilor de familie
Medicii de familie din județul Botoșani, prin reprezentanții desemnați, solicită următoarele:
- retragerea actelor normative de pe site-ul CNAS, postate în Transparența decizională;
- sustinem toate asociatiile profesionale din tara in demersurile facute si ne alaturam si noi acestora;
- sustinem Colegiul National al Medicilor din Romania in demersurile legate de rezolvarea acestei situatii dificile;
- ne vom alatura protestelor celorlalte organizatii profesionale din tara si vom actiona in acelasi spirit cu ele si cu CNMR, mergand pana la nesemnarea actelor aditionale pentru perioada 01.02.2024-31.12.2024.