Un tânăr a ajuns la Urgențe după ce a fost împușcat la o partidă de vânătoare. Incidentul este anchetat de poliție.
Victima incidentului, un tânăr de 21 de ani, din Stăuceni, a ajuns la spital sâmbătă seară, adus de unul dintre vânători.
Potrivit propriilor declarații, tânărul ar fi fost împușcat la o partidă ds vânătoare în cursul zilei de sâmbătă. Acesta era hăitaș la un eveniment de acest fel organizat pe un fond de vânătoare din județ. Acesta ar fi trebuit ulterior să adune rațele împușcate de vânători. La un moment dat, însă, a ajuns chiar în bătaia puștii unuia dintre ei. Din fericire, acesta era la o distanță destul de apreciabilă, astfel că rana nu a fost fatală.
O alică i-a străpuns obrazul și s-a oprit în osul feței, sub ochiul stâng. “Pacientul a fost diagnosticat în serviciul UPU cu o plagă împușcată facială regiunea geniană stângă, adică obrazul stâng. La examenul tomograf s-a evidențiat un corp străin radioopac, mai exact o alice, proiectat pe osul molar stâng. Pacientul a fost stabilizat de colegii din UPU și ulterior internat la ORL”, a precizat medicul Monica Adăscăliței, managerul SJU Mavromati.
Potrivit medicilor, tânărul a fost extrem de norocos, alica putându-i afecta iremediabil ochiul, dacă nimerea câțiva centimentri mai sus.
Cazul a ajuns și în atenția polițiștilor, care au declanșat o anchetă.