De la poezie la muzică. Nu ignoranța, desigur, ci fascinația l-a ținut pe Enescu cumva departe de poezia lui Eminescu. Fascinația, trăirea profundă și recunoașterea genialității celuilalt, căci despre poezia lui Eminescu credea astfel Enescu: „Poezia lui Eminescu este ea însăşi o muzică, de o frumuseţe şi profunzime inconfundabilă. Nu poţi, nu ai dreptul să vii spre poezia lui Eminescu cu o muzică ale cărei aripi să nu poată zbura prin spaţiul culmilor, unde trăieşte această poezie. Şi ca să faci o asemenea muzică neputincioasă, la ce bun? Este nevoie de o muzică divină, iar ca să realizezi o asemenea muzică este necesar să trăieşti şi tu, realizatorul ei, pe acelaşi plan, uneori pînă la limita tragică, ideile pe care, primindu-le din universul poetic, vrei să le comunici prin muzică. Nu oricum se poate compune muzică pe versuri de Eminescu!“ (apud: V. Cosma, Spațiul muzical eminescian, în: „Contemporanul”, nr. 17, 26 aprilie 1991, p. 6).
Pe 31 ianuarie 1915, Enescu participa la „O seară Eminesciană”, care avea loc în Iași, la Palatalul Ateneului. „…sub patronagiul d-lui ministru de interne V.G. Morțun cu înaltul sprijin literar și artistic al d-lor: Barbu Delavrancea, Geoge Enescu, d-ra Mărioara Ventura, Mircea Bîrsan, A. Macri, A Demetriade, Maria Giurgea, N. Soreanu, Ely Atanasescu, V. Eftimiu”, serata avea ca scop strângerea de fonduri pentru ridicarea statuii lui Eminescu la Iași. Enescu a interpretat în acea seară, în primă audiție, „Sonata II” („Evenimentul”, nr. 284, 13 ianuarie 1915, p. 1). Atunci oare – se întreabă V. Cosma – s-ar fi declanșat „impulsul primar spre a trece la transpunerea poemului «Strigoii» în muzică”? Datarea manuscrisului pare să confirme presupunerea.
„Din analiza manuscrisului – va constata C. Țăranu, când, peste ani, va intra în posesia acestuia – reiese că autorul a procedat la o primă redactare, sumară şi cvasi-stenografică, scrisă sub impulsul unei inspiraţii susţinute. Schiţată în Bucureşti, lucrarea este atacată şi terminată într-un singur suflu: prima parte în 15-31 octombrie 1916, a doua în 25 octombrie – 7 noiembrie, iar a treia în 29 octombrie – 11 noiembrie a aceluiaşi an”. Rămasă în manuscris, lucrarea lui Enescu a fost trimisă, împreună cu tezaurul, la Moscova și nu a putut fi recuperată de compozitor, prin urmare, nu a fost nici interpretată decât după un lung periplu și un susținut efort de descifrare, în primă audiţie, în 2017, la Berlin, sub bagheta lui Gabriel Bebeşelea.
Ca paralele în timp, trebuie să amintim că prima traducere a „Strigoilor” lui Eminescu a fost tot în germană și a apărut, în 1881, în volumul „Rumänische Dichtungen, Deutsch von Carmen Sylva. Hrsg. und mit weiteren Beiträge versehen von Mite Kremnitz” (Leipzig, Wilhelm Friedrich Verlag). Eminescu pare că avea anumite rezerve pentru această traducere. Mitei Kremnitz nota în „Amintiri fugare despre Eminescu”: „În zilele acelea tradusei «Strigoii»; le atribuiam o valoare poetică mai mare decât au în regalitate. Eminescu voia să schimb măsura versurilor iar când traducerea fu gata, zise că l-am înțeles greșit, și că ar fi fost mai bine dacă aș fi ales strofa Nibelungilor” (I.E. Torouțiu, Studii și Documente Literare, IV, p. 29).
Din perspectiva zilei de azi, acea traducere se prezintă însă altfel: „Pentru «Strigoii» se pot face referiri şi la contemporani Biedermeier din vremea lui Eminescu, precum Joseph Victor von Scheffel, care a popularizat ficţiuni despre triburile germanice, spre a contracara (din perspectiva construcţiilor naţionale ale vremii), mai ales importanţa Romei. De altfel, traducerea germană a «Strigoilor», «Die Geister», publicată de regina Carmen Sylva în 1889, se adaptează metric şi din punct de vedere al limbajului acestei tendinţe. Am observat că a folosit pentametri iambici şi a evitat cu totul numele «Araid» (înlocuit cu «Chagan», «mare han»), că a îmblânzit metaforele ș.a. Practic, Carmen Sylva a oferit, prin efortul de istoricizare, o traducere creativă, lectură accesibilă lumii germane în acel moment” (Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann, Un highlight al Festivalului Enescu: „Strigoii”, în: România literară, nr. 48-49, 19 noiembrie 2021, p. 1).
Aceeași traducere, inserată în caietul-program, va însoți oratoriul „Strigoii” la prima audiție, în 2017, la Berlin.
De la descifrare la orchestrare și premieră mondială. Premiera mondială a oratoriului lui Enescu a avut loc pe 26 septembrie 2019 la Konzerthaus Berlin, interpretat de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, avându-l la pupitru pe Gabriel Bebeşelea.
(Va urma)
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu
