După alegerea celor doisprezece apostoli, Mântuitorul a luat 70 de apostoli, ca să-i trimită la propovăduire. Toți acești ucenici au propovăduit cuvântul lui Hristos, îndurând chinuri și prigoniri.
Din cei 70 de ucenici amintim pe:
Sfântul Iacob, fratele Domnului, pe care Sfântul Apostol Pavel, în epistola sa către Galateni, îl pomenește, zicând: M-am suit în Ierusalim ca să văd pe Petru, iar pe altul din apostoli n-am văzut, decât numai pe Iacob, fratele Domnului (I, 18-19).
Sfântul Marcu Evanghelistul, care a fost așezat episcop în Alexandria de Sfântul Petru.
Sfântul Luca Evanghelistul, care a scris Sfânta Evanghelie și Faptele Apostolilor și a sfârșit mucenicește în Teba Beotiei.
Sfântul Cleopa, fratele mai mic al Sfântului Iosif logodnicul Fecioarei, ucis de evrei în casa în care L-a cunoscut pe Hristos înviat, prin frângerea pâinii.
Sfântul Simeon, rudenia Domnului, după Iacob, a fost al doilea episcop în Ierusalim și a fost și el răstignit pentru Hristos.
Sfântul Sila, care cu Sfântul Apostol Pavel a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu și împreună cu dânsul a suferit multe chinuri.
Sfântul Narcis, pe care în aceeași epistolă îl pomenește Sfântul Pavel, zicând: „Închinaţi-vă celor ce sunt din casa lui Narcis în Domnul” (16, 11). A fost episcop în Atena.
Judecata lui Hristos este o încununare a eforturilor noastre. Acolo se va vedea ce am făcut fiecare, cât timp am petrecut în biserică, cât timp am petrecut în metanie, în genunchi, în rugăciune, cât timp am acordat bolnavului, amărâtului. Toate acestea se vor vădi atunci.
Și va fi o încununare pentru cel care a săvârșit cele bune. Din nefericire, atunci se vor arăta și faptele cele rele săvârșite de noi, dar numai acelea nespovedite, numai acelea rămase fără canon făcut. În rest, toate sunt șterse.
Se vor deschide atunci cărțile: cartea sfântă a Evangheliei, unde ne arată ce trebuia să facem, dar și cartea conștiinței, iar conștiința ne amintește ceea ce n-am făcut.
Zis-a iarăși: de la aproapele este viața și moartea. Că de vom dobândi pe fratele, pe Dumnezeu dobândim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos greșim.
Zis-a iarăși: precum peștii zăbovind la uscat, mor, așa și călugării, zăbovind afară din chilie, sau petrecând cu mirenii, se slăbănogesc cătră tăria liniștei. Deci, trebuie, precum peştele la mare, așa și noi la chilie să ne grăbim; că nu cumva zăbovind afară, să uităm păzirea cea din lăuntrul.
A zis iarăși avva Antonie : va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește, se vor scula asupra lui, zicând-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.
Trei părinți aveau obiceiul, în tot anul, de mergeau la fericitul Antonie. și cei doi îl întrebau pentru gândurile sale și pentru mântuirea sufletului, iar al treilea totdeauna tăcea, neîntrebându-lnimic. Iar după multă vreme i-a zis avva Antonie lui : iată, atâta vreme ai de când vii aici și nimic nu mă întrebi ! și răspunzând fratele, i-a zis : destul îmi este numai să te văd, părinte. (Patericul egiptean – „Viața sfântului Antonie”)
Preot Olivian SANDU
