Mai mulți copii din medii defavorizate vor avea un Crăciun mult mai apropiat de cel pe care orice copil și-l dorește.
Zeci de pungi cu dulciuri, jucării sau hainuțe au ajuns la Moș Crăciun de la polițiștii botoșăneni și nu numai.
La final, nu mai puțin de 75 de copii l-au primit pe Moș Crăciun, unii poate pentru prima dată în viață.
Moșul n-ar fi reușit să aducă un zâmbet pe chipul acestor copiii fără sprijinul mai multor angajați ai IJP și unor donatori generoși.
Pe parcursul acestor zile, Moșul a vizitat mai multe locații din județ și a adus bucuria în aufletele copiilor cu suflete greu încercate de viață, dar pure. “Moșul este tare mulțumit sufletește pentru că acești copii inocenți și frumoși au chipul zâmbitor în prag de sărbători. Un gest de bunătate repară o inimă frântă. Crăciunul e despre magie. Să aveți sărbători binecuvântate si voie bună alături de cei dragi!”, au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.