S-a născut la 21 decembrie 1596, fiind al patrulea fiu al voievodului Moldovei – Simion Movilă. Tatăl său a murit la 1607 și sub domnia lui Ştefan Tomșa (1611) familia lui Petru Movilă s-a retras în Polonia, unde avea multe rude. Şi-a continuat studiile la Colegiul Frăției Ortodoxe din Liov. Petru Movilă a vizitat în 1622 vestita mănăstire Pecerska, unde s-a împrietenit cu starețul Zaharia și cu mitropolitul Iov al Kievului. A fost tuns în monahism la Lavra Pecerska, după anul 1625, iar în toamna anului 1627, la vârsta de 31 de ani, a fost ales egumen al mănăstirii. În timpul stăreției sale de aici, Petru Movilă a pus bazele unui colegiu la Kiev, care a deveni Academie – școala cu caracter universitar, considerată cea mai veche instituție de învățământ superior la slavii ortodocși. În anul 1632, la moartea mitropolitului Iov, a fost ales în unanimitate Mitropolit al Kievului, Galiției și a toată Rusia. În această calitate a alcătuit o „Mărturisire Ortodoxă”, în limba latină, care a fost aprobată de Sinodul de la Iași din 1642 și confirmată de toți patriarhii ortodocși.
A trecut la cele veșnice pe 22 decembrie 1646.
Sfânta Muceniță Anastasia
A viețuit în vremea împăraților Deciu (250-253) și Valerian (253-260). Sfânta Anastasia a fost o nobilă romană foarte bogată. Pentru că făcea parte dintr-o familie de rang înalt, tatăl ei o va căsători cu Pompiliu, un tânăr care provenea dintr-o familie cu renume. Trecerea ei la creștinism s-a datorat lui Hrisogon. Tot el va fi și persoana care o va îndemna să se roage pentru mântuirea soțului ei.
Deși avea o avere impresionantă, Sfânta Anastasia se îmbrăca de multe ori în haine sărăcăcioase și mergea în ascuns în temnițele împăratului Diocleţian pentru a-i cerceta pe creștinii închiși pentru credința în Hristos. Acestora încerca să le aline suferințele, oferindu-le hrana și cele necesare pentru rănile provocate de torturi.
După moartea soțului, își împarte averea săracilor și își dedică întreaga viață slujirii celor bolnavi. Ajunge ca prin puterea rugăciunii să-i tămăduiască și pe cei otrăviți. Avea și cunoștințe medicale și cu ajutorul lor și ale rugăciunilor, tămăduia rănile celor torturați pentru credința în Hristos.
Deși avea cetățenie romană și ar fi trebuit să fie omorâtă prin decapitare din cauza persecuțiilor, executarea ei s-a făcut prin ardere. A fost îngropată de Apolinaria în grădina casei sale. După sfârșitul persecuțiilor aduse de Diocleţian, creștinii au ridicat pe locul mormântului ei o biserică.
Preot Olivian SANDU
