duminică, aprilie 13, 2025
AcasăLocalAmator de drifturi taxat de poliţiştii locali

Amator de drifturi taxat de poliţiştii locali

Miercuri, 13 decembrie, polițiștii locali au identificat un botoșănean care făcea drifturi în incinta parcului de agremenet Corinșa. La scurt timp după, agenții au legitimat şi un șofer care uitase însemnătatea indicatoarelor rutiere și a pătruns pe un drum pe care avea interzis.

Astfel, în seara zilei de de miercuri, polițiștii locali au identificat și legitimat un botoșănean în vârstă de 21 de ani pus pe distracție, nu oricum, ci cu drifturi făcute la Cornișa. Câteva minute de adrenalină l-au costat pe acesta 800 de lei.

„În jurul orei 21.10 a fost surprins un conducător auto care pentru divertisment efectua manevre de derapaj controlate. Motivat de cele constatate, sa procedat la identificarea conducătorului auto, numitul F.A.M. în vârstă de 21 de ani, totodată fiind dispusă și sancționarea contravențională cu amendă în cuantum de 800 lei”, au transmis reprezentații Poliției Locale.

Sancționat pentru că a uitat semnele de circulație

Însă la scurt timp, polițiștii au intervenit și pentru un tânăr care părea că a uitat însemnătatea unui indicator rutier și a pătruns pe un drum pe care avea interzis. Botoșăneanul de 20 de ani a fost sancționat cu o amendă de 290 de lei și cu 2 puncte penalizare.

„În aceeași zonă a fost identificat și numitul P.A. în vârstă de 20 ani, care a circulat cu autovehiculul pe un sector de drum pe care accesul este interzis, având în vedere cele constatate, polițiștii locali au dispus sancționare cu amendă în cuantum de 290 lei și 2 puncte penalizare”, au mai adăugat polițiștii locali.

Poliția Locală a transmis că activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă, recomandă tuturor persoanelor să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale care intră în sfera de competență a instituției.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
5 ° C
10.6 °
5 °
88 %
1.6kmh
61 %
S
6 °
D
16 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...