Angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă au fost aduşi, joi după-masă, în faţa judecătorilor suceveni. Porcurorii DNA au cerut ca aceştia să rămână în arest pentru 29 de zile pentru faptele de care sunt acuzaţi.
Un fost manager, medici, asistenţi, personal TESA sau administrativ, au fost aduşi în cătuşe, joi după amiază, în faţa judecătorilor suceveni. În câteva ore urmează ca instanţa de judecată să delibereze cum îşi vor petrece aceştia următoarele 30 de zile.
În opinia mai multor martori ai aducerii acestora încătuşaţi, scena a fost una extrem de şocantă. „Totuşi nu sunt criminali în serie, să îi aduci în cătuşe. Este halucinant ce se întâmplă”, a spus unul dintre privitori.
Cei reţinuţi pentru 24 de ore sunt acuzaţi de fraudarea mai multor concursuri pe secţiile Spitalului Judeţean.