Medicul care era de gardă în noaptea în care Alexandra Ivanov a decedat în Maternitate a fost dat afară de conducerea unităţii sanitare. Decizia a fost luată de mangerul spitalului, după finalizarea anchetei Comisiei de Disciplină.
Familia Alexandrei crede că decizia unităţii medicale este una normală, însă aceştia spun că nu se bucură în mod special. „Ne aşteptam să se întâmple şi lucrul acesta. Nu mă pot bucura pentru răul ei, mai ales că vin sărbătorile de iarnă. Dar, aşa cum îşi doreşte toată lumea, vrem să vedem că se mişcă lucrurile şi într-devăr se lucrează la acest caz. Dacă această comisie a considerat că această măsură trebuie luată, înseamnă că face parte din schimbarea aceasta pe care ne-o dorim cu toţii. Să nu se mai repete aşa ceva”, a spus Andrei Alin Ivanov, cumnatul Alexandrei.
„Fiecare suntem responsabili pentru acţiunile noastre”
Acesta spune că membrii familiei au primit deja reproşuri de la încaputul săptămânii, când vestea concedierii medicului încă nu era oficială. „Ni s-a transmis, aşa, de la anumiţi oameni. Dacă nu ne simţi vinovaţi că un om şi-a pierdut locul de muncă. Iniţial nici nu ştiam despre ce este vorba.
Fiecare suntem responsabili pentru acţiunile noastre. Sau inacţiunile, cum a fost cazul Alexandrei. Atunci, chiar îmi pare rău pentru dumneaei (medicul Mariana Pitrop – N.R.), dar dacă aşa a acţionat, acum îşi primeşte răsplata”, a mai spus acesta.
Membrii familiei continuă să meargă să aprindă lumânări la altarul improvizat pentru Alexandra în faţa Maternităţii.