Sindicaliștii din Ministerul Muncii au hotărât să suspende greva începând de astăzi, 4 decembrie 2023, pe perioada desfășurării negocierilor de la nivelul Guvernului României. La rândul lor, funcționarii AJOFM Botoșani au anunțat suspendarea grevei.
Miercuri, 29 noiembrie, sindicaliștii au primit promisiunea unor salarii mai mari din partea premierului Marcel Ciolacu, astăzi urmând să se stabilească calendarul referitor la soluții. Astfel, începând cu ora 11:00, la sediul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale va fi stabilit calendarul în vederea soluționării revendicărilor formulate de Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii, în calitate de organizație reprezentativă.
Suspendarea grevei reflectă dorința de a prioritiza soluțiile constructive și de a evita orice impact negativ asupra serviciilor prestate pentru beneficiari, potrivit sindicaliștilor.
,,Apreciem înțelegerea manifestată de toate părțile, considerăm că societatea trebuie informată corect, în acord cu valorile și principiile care ne definesc ca organizație. Aceste dificultăți prezentate opiniei publice sunt aspecte pe care organizația noastră le cere a fi rezolvate pentru activitatea profesională, soluțiile identificate și aplicate conduc, în mod implicit, la îmbunătățirea timpului de răspuns la nevoile beneficiarilor noștri”, au transmis angajații AJOFM Botoșani.