Un bărbat a murit în Urgenţe după ce a fost găsit îngheţat de frig. În vârstă de doar 53 de ani, bărbatul a fost găsit căzut în Parcul „Mihai Eminescu” de către un trecător, care a sunat la 112.
O ambulanţă a ajuns în scurt timp la faţa locului şi l-a prelat pe bărbat, aflat în stop cardio-respirator. Conform protocoalelor, pentru ca acesta să poată fi resuscitat, mai întâi a fost nevoie să i se ridice temperatura corpului. „Pacientul a ajuns în serviciul nostru cu o temperatură corporală de 24 de grade Celsius. A fost introdus în pături speciale, fiindu-i ridicată treptat temperatura corpului, cu două grade pe oră. La 30 de grade s-au început manevrele de resuscitare, fiind continuate timp de 45 de minute, în care s-a menţinut asistola. Din păcate ulterior s-a declarat decesul”, a precizat medicul primar Ramona Guraliuc, medicul şef al UPU-SMURD.
Cazul a intrat şi în atenţia poliţiei, care a descis un dosar penal pentru ucidere din culpă.