joi, aprilie 10, 2025
AcasăSărbătoarea ZileiSfântul Cuvios Ştefan cel Nou

Sfântul Cuvios Ştefan cel Nou

S-a născut la începutul secolului al VIII-lea, în Constantinopol. Din copilărie a cunoscut viața și învățătura tuturor sfinților prăznuiți în Biserică. A fost călugărit la vârsta de 16 ani. Cuviosul Ioan, văzător cu duhul, a zis la venirea Sfântului Ştefan la mănăstire: „Să te binecuvânteze pe tine Dumnezeu, fiule, și să te facă vas de alegere”. Iar părinților lui le-a zis: „Într-adevăr s-a odihnit Duhul lui Dumnezeu peste copilul acesta”.

După multe nevoințe, Sfântul Ştefan cel Nou se retrage la vârsta de 42 de ani într-o chilie atât de mică, încât cei ce au văzut-o au spus că este mai degrabă un mormânt, iar nu locuință de odihnă. Din Sinaxar aflăm că „aici petrecea, vara arzându-se și iarna înghețând; iar sub îmbrăcăminte avea trupul încins cu fiare și de la umeri până la mijloc era înconjurat cu altă cingătoare de fier pironit de amândouă părțile și pe sub brațe cu altă cingătoare de fier. Îmbrăcămintea o avea din piele și chiar sfântul culion și analavul cel purtător de cruci, asemenea și sfințita mantie a chipului monahicesc”.

Sfântul Ştefan va lupta împotriva celor ce declarau că icoana este un idol. Este perioada când împăratul Constantin Copronim (741-775) îi persecuta pe creștinii care cinsteau sfintele icoane. Așa se face că multe icoane erau arse, îngropate, sfărâmate sau lăsate în locuri de necinste.

Pentru că nu se arăta credincios împăratului, a fost închis într-un loc unde se aflau 342 de monahi, din diverse părți. Unii cu nasurile tăiate, alții cu ochii scoși, alții având mâinile tăiate, ca unii ce nu au iscălit împotriva sfintelor icoane. Potrivit Sinaxarului „unii arătau urmele bătăilor celor neasemănate pe care le luaseră de la chinuitori, răni care nu se tămăduiseră încă, iar alții se arătau că nu au păr, fiind tunși de păgânii arzători de icoane, și cei mai mulți aveau cinstita barba unsă cu smoală și arsă”. După multe încercări de a-l face pe Sfântul Ştefan să lepede credința cea adevărată, împăratul a poruncit uciderea lui.

 

Preot Olivian SANDU

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.3 ° C
3.8 °
3.3 °
91 %
8.5kmh
100 %
J
3 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...