Abia acum iese la iveală de ce șeful statului își permite să fie atât de impasibil, de neimplicat și de aerian în ceea ce privește politica internă. Mișcările de pe scena politică internațională arată că este suficient să ai inspirația necesară să te înscrii în echipa câștigătoare. Întocmai ca la fotbal – despre care mi-a plăcut mereu să spun că ilustrează întocmai, în fiecare aspect al său, viața social-politică și economică a mediului în care se dezvoltă. Au știut federalii să se suie în barca învingătorilor europeni? Da, și atunci au apărut tragerile la sorți ciudat de favorabile, programări convenabile și arbitraje ca în visurile celor mai fanatici suporteri. Drumul spre calificare a fost netezit cu grijă de către șefii de la Nyon pentru subalternii zeloși Vassaras și Burleanu.
Întocmai a procedat și Iohannis. Și cam cu aceleași rezultate. După ce s-a suit hotărât, cu arme și bagaje, în trenul grupului care conduce Europa, nu i-a mai rămas decât să stea liniștit în compartiment și să privească peisajul. De restul se ocupă guvernul de la Bruxelles. De aceea și-a permis să acrediteze cu seninătate premieri din partea foștilor adversari, spre stupoarea susținătorilor săi de la început de mandat și să absenteze cu lunile din viața politică internă, din dezbateri și, în general, cam de peste tot unde prezența sa ar fi fost necesară.
Știa că marja de manevră a politicienilor locali este extrem de redusă. În forma de organizare actuală a organismelor europene, rolul Parlamentului European (PE) este nesemnificativ, fiindcă în realitate deciziile majore se iau într-un grup extrem de restrâns. Grup care și-a creat și cel mai feroce instrument de constrângere: banii. Așa au cumințit Ungaria și Polonia, țări care acum se mai opun unor proiecte europene doar declarativ. Ca să fie scutit de răspundere, președintele nostru a pasat toate deciziile dificile fie guvernului, fie către CSAT, știind de la bun început că acelea nu vor conta prea mult. Decizia finală avea să vină, de fiecare dată, de la Comisia Europeană sau, în ceea ce privește partea militară, de la Washington.
Așa și acum, cu Schengen. După eșecurile repetate ale liderilor locali, indiferent de culoarea lor politică, de a obține admiterea într-un spațiu economic care ar aduce miliarde de euro țării, apare și o rază de lumină, fiindcă PE a luat o decizie epocală, una care ar putea schimba fața politicilor continentale în toate capitalele țărilor componente. Săptămâna trecută, miercuri, Parlamentul European a adoptat o rezoluție care include mai multe propuneri pentru reforma Uniunii Europene, printre care și luarea unui număr mai mare de decizii în Consiliu prin vot cu majoritatea calificată în loc de unanimitate, cum este în prezent.
Ce înseamnă asta? Că dispare dreptul de veto al statelor membre, arma cea mai puternică a statelor mici. Pentru noi, asta mai înseamnă și că, dacă vom fi respinși din nou la reuniunea din decembrie a Consiliului JAI al UE (Justiție și Afaceri Interne), nu-i nimic. Fiindcă am fost cuminți, UE va modifica legislația, eliminând voturile celor care nu ne vor în spațiul privilegiat al Uniunii.
Glumesc, desigur, această rezoluție a PE are rădăcini mult mai adânci – propunerea este discutată de ani de zile – și va avea consecințe greu de prevăzut de pe acum. Fiindcă vor fi schimbate și normele referitoare la componenţa, funcționarea și rolul Comisiei Europene. Adică o inversare totală a modului în care UE funcționează acum. Ce importanță au toate astea pentru noi? Una foarte mare, capitală aș spune, fiindcă – așa cum am subliniat și mai sus – niciuna dintre deciziile majore în problemele țării nu a fost luată la București. Toate gâlcevile de pe Dâmbovița s-au topit pe coridoarele de la Bruxelles. Atunci măcar să știm cine, cum și de ce decide acolo.
