Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani are un medic nou. Asta după ce medicul Mihaela Velniciuc a venit prin transfer de la un spital din Borșa. Aceasta activează la secția Pediatrie ca medic microbiolog.
”Am reușit să aducem un medic prin transfer, Mihaela Velniciuc. O prețuim și îi mulțumim că a acceptat să vină cu întreaga ei familie la noi, în Botoșani. Dânsa este cu activitate la Pediatrie iar celălalt medic a putut să-și ia concediu de odihnă, altfel ar fi trebuit să desemnăm din laboratoarele celelalte un medic care să meargă la Pediatrie, pentru că Pediatria este autorizată RENAR, este în contract cu Casa de Asigurări și nu poate să funcționeze fara medic. Dacă acolo intra un medic în concediu de boală, un alt medic trebuia să plece din celelalte locații”, a declarat medicul Codruța Pleșca, șef Laborator de analize medicale de la Spitalul Județean Botoșani, în cadrul unei conferințe de presă.
Spitalul Județean se confruntă, în continuare cu o criză de personal, în special de medici.