În fiecare zi, polițiștii înregistrează tot felul de evenimente sesizate de botoșăneni. Câteva dintre aceste cazuri sunt mediatizate de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), împreună cu o serie de acțiuni derulate de structurile de poliție în localitățile județului.
Peste 140 de sancțiuni aplicate de polițiști în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, pe raza întregului județ, polițiștii botoșăneni au organizat 7 acțiuni punctuale pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea accidentelor rutiere și au intervenit la 41 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 143 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 60.000 de lei și au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 14 permise de conducere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier, nerespectarea normelor de conviețuire socială și apelarea abuzivă sau nejustificată a numărului de urgență 112.
Tânăr reținut pentru furt de portofel
La data de 16 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt. Din cercetări, a reieșit faptul că la data de 28 noiembrie a.c., în timp ce acesta se afla într-o parcare, din municipiul Botoșani, profitând de neatenția victimei, o tânără din comuna Blândești, i-a sustras din rucsacul pe care îl purta pe spate, portofelul ce conținea documente și bani.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
Reținut pentru comiterea mai multor infracțiuni
La data de 16 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 30 de ani, din orașul Flămânzi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de agresiune sexuală, lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 7 noiembrie a.c., în timp ce se afla într-un local public, din orașul Flămânzi, ar fi distrus obiecte de mobilier și bunuri aflate în parcarea localului și a provocat scandal, provocând indignarea persoanelor prezente. De asemenea, în același context, ar fi lovit pe unul dintre angajații localului și ar fi pipăit o tânără care se afla în incinta acestuia.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru infracțiunile menționate mai sus.
Acțiune a polițiștilor rutieri
La data de 16 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, în zona de competență, fiind vizați pietonii care nu respectă regulile de circulație.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 89 de persoane și controlate 60 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 de lei.
Dintre sancțiuni, 17 au fost aplicate pentru abateri comise de pietoni. De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce, 7 permise de conducere.