spot_img
luni, noiembrie 25, 2024
HomeEditorialBătălia pe mărgică - Dumitru MONACU, scriitor

Bătălia pe mărgică – Dumitru MONACU, scriitor

În reuniunea PNL de la Sinaia din urmă cu câteva zile, președintele partidului Nicolae Ciucă a 0afirmat cu subiect și predicat că … ăăăăă … el va fi candidatul liberalilor pentru Cotroceni. Această decizie „istorică” nu face altceva decât să scoată și mai tare în evidență mersul târâș și împleticit prin șanț al echipei liberale din ultima vreme, în timp ce PSD defilează pe ulița pietruită doar pe partea lor. Deconectarea de realitate a fostului premier este totală, din moment ce nu ia în considerare faptul că nu are absolut nicio calitate care să-l recomande pentru președinția României. Așadar, pe această temă nu prea este nimic de discutat, numărul procentelor lui Ciucă (dacă își va menține hotărârea) va fi alcătuit cu siguranță dintr-o singură cifră. O altă decizie luată la reuniunea cu pricina, care într-adevăr merită a fi disecată și analizată, se referă la linia partidului pentru celelalte alegeri. Cel puțin pentru europarlamentare, Ciucă a declarat că PNL va merge singur, lăsând în coadă de pește celelalte două scrutine, respectiv cele locale și cele generale. Bineînțeles că participarea pe cont propriu a echipei galbene la alegeri va fi un fiasco total, și când afirm asta vin cu niște argumente solide pe care le voi dezvolta în continuare. După cum bine se știe, în politica românească o campanie de succes este aceea în care identifici un inamic, un baubau, un monstru în traista căruia să intre toate nerealizările, toate relele nației. Dacă ai un asemenea adversar și pe deasupra ai mai făcut și o mărgică precum găina din „Punguța cu doi bani”, atunci ai succesul garantat. PSD, specialist în tot ce ține de propagandă, manipulare și diversiune va identifica în secunda doi izvorul relelor din România, băgând în fundul USR o mare parte dintre aceste nerealizări, diferența fiind probabil împărțită în mod egal între liberali, statul paralel, americani, UE, ruși, israelieni sau … nepalezii cei care nu muncesc în stil dâmbovițean! Cât despre mărgica de care vorbeam, deși aceasta ar putea fi opera „eforturilor” comune PSD-PNL, ne-o vor prezenta cu siguranță ca pe un ou Fabergé lucrat și realizat sută la sută doar de către echipa social democrată. Așadar, social democrații nu au niciun fel de probleme în campanie, singurul lor regret fiind acela că nu pot da cu parul în liberali, ci doar cu nuiaua, că deh, au mâncat împreună aceeași pâine dulce a guvernării. La noi la Botoșani, treburile sunt extrem de clare. Dacă pesediștii vor veni în fața oamenilor cu finalizarea teatrului, cu drumurile strategice, cu asfaltările, cu preconizata centură Mănăstirea Doamnei – Lebăda, liberalii care nici măcar în poze nu au loc alături de pesediști nu au ce să spună. Sunt exact precum niște copii pe maidan care trebuie să joace fotbal dar nu au minge! Deci la nivel de mărgică discursul electoral al galbenilor botoșăneni tinde spre zero. Cât privește baubaul, inamicul pe care să-l înfunde, și aici Șoptică și ai lui sunt în pom. Ceva-ceva vor încerca și ei cu USR-ul, dar cât mai poate intra într-un fund aflat foarte puțin la guvernare? Din acest motiv sunt foarte curios pe ce mesaj se vor axa liberalii la alegeri, întrucât spuma realizărilor din județ (atâtea câte au fost!) va fi cu siguranță apanajul social democraților. Așadar, cu Doina Federovici și Cosmin Andrei pe post de vârf de lance, pesediștii vor înregistra un scor astronomic comparativ cu liberalii. Liberali care, în toată această perioadă de mariaj cu echipa roșie nu au avut decât un vârf de săgeată care s-a dat de ceasul morții pentru a ține cât de cât steagul galben să nu cadă în bernă, adică pe prefectul județului Sorin Cornilă. În concluzie, participarea liberalilor pe liste proprii va conduce la cel mai catastrofal rezultat electoral din ultima vreme. Chiar dacă unele sondaje le dau maximum 19 procente la nivel național, la nivel de Botoșani dacă procentul va fi format din două cifre vor trebui ridicate biserici și troițe, pentru că numai o minune cerească ar duce la acumularea a peste zece unități procentuale. Oricum, rezultatele de la alegerile europarlamentare vor conduce la o regândire a strategiei liberale, dar să nu vă așteptați la minuni adică demisii la nivel de vârf sau retrageri onorabile. Nu! În toamnă se vor face frate cu dracul pentru a încăpea și ei pe puntea către guvernare, deci este foarte posibil să găsim pe listele electorale la doi-trei pesediști și un liberal. Pentru că, decât să se alieze cu alte formațiuni clonțoase, pesediștii îi vor prefera pe galbeni din mai multe motive: sunt docili, maleabili (în sensul rău, evident!) și în plus au nevoie și de cineva care să le fie paratrăsnet în caz de vreo furtună de vară cu vijelii din partea nației. Că de o furtună acătărea nu este în stare românul!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
nori împrăștiați
2.7 ° C
3.9 °
2.6 °
70 %
4.4kmh
37 %
lun
4 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
7 °
vin
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru că nu s-a vândut nici alcool și secțiile s-au mutat, pentru a nu enerva alegătorii, a fost nevoie de indicatoare.

EDITORIAL

Când apare acest text veți ști deja rezultatele preliminarii ale primului tur al alegerilor pentru noul președinte al țării. Cătălin Stoica, reputat profesor universitar...

EPIGRAMA ZILEI

În sfârșit, ceva normal: „Baștanii” de la partid I-au promis că-l pun central La Barça - Real Madrid!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...