Toate cele trei părți implicate în proces, respectiv familia, medicul Mariana Pitrop, precum și Spitalul Județean „Mavromati” au solicitat prezența a câte un expert-parte pentru studierea dosarului în ceea ce privește raportul medico-legal.
”Pentru o reală și completă efectuare a procedeului probatoriu privind autopsia medico-legală dispusă în cauză, în lumina dispozițiilor care reglementează desfășurarea expertizei și implicit a autopsiei medico-legale ca specie a acesteia, în vederea emiterii unui raport de expertiză complet și care să lămurească integral aspectele esențiale și relevante, obiectivele propuse de părți vor fi admise. Acestea vor fi expuse ca atare sau, după caz, incluse, în tot sau în parte, în obiectivele stabilite de procuror, pentru a permite experților formularea unor răspunsuri clare și coezive, fără a fi segmentate spațial sau cronologic”, se arată în Ordonanța emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Care sunt obiectivele
Astfel, experții vor avea niște obiective clare de îndeplinit, respectiv să stabilească felul și cauza morții; să stabilească dacă există concordanta între diagnosticul clinic si diagnosticul medico-legal de deces; dacă pe cap, corp si membre prezintă leziuni traumatice, cu ce obiecte sau instrumente au fost produse, mecanismul de producere, vechimea acestora si legatura de cauzalitate cu decesul.
Mai mult, se va stabili dacă pacienta suferea de boli cronice sau de alte afecțiuni anterior internării în spital, existența stării de graviditate, respectiv diagnosticul de sarcină și de vârstă a sarcinii; dacă examinarea la internare a fost efectuată corect și complet, inclusiv examenul clinic și anamneza; dacă diagnosticul stabilit la internare a fost corect și complet, sau dimpotrivă, greșit, inoportun sau incomplet; dacă tabloul clinic general al pacientei la internare și diagnosticul stabilit indicau existența unei urgențe medicale.
În caz afirmativ, să se arate care ar fi fost conduita terapeutică de urmat în continuare; dacă exista urme de tratament medical pe corpul pacientei decedate, iar dacă da să se precizeze dacă acesta a fost sau nu indicat și, subsevent, administrat în mod corect.
Se va stabili totodată dacă, raportat la simptomatologia pacientei și rezultatele analizelor medicale efectuate la internare, tratamentul administrat a fost de natură a- i pune viața în pericol; dacă rezultatele analizelor solicitate la ora 00:03 și validate la orele 00:53 și 00:58 sugerau posibilitatea unei complicații infecțioase a sarcinii sau a altor complicații, iar în caz afirmativ, să se precizeze care sunt acestea si care ar fi fost conduita terapeutica de urmat in continuare și să se explice care este conținutul obligației de supraveghere a pacientului de către medicul de gardă obstetrica-ginecologie, precum și proporția în care această obligație poate fi delegată personalului medical de rang inferior, respectiv asistent medical.
Alexandra Ivanov: „Simt că o iau razna”
De asemenea, se va stabili care sunt criteriile obiective de evaluare a durerii unei paciente având sarcina oprită în evoluție și dacă acestea au fost aplicate în cazul pacientei Ivanov Alexandra. Dacă se poate aprecia că mesajul transmis de către pacientă medicului de gardă la ora 04:18 și având conținutul:
„Sunt Ivanov Alexandra. Credeti ca imi puteti face chiuretajul noaptea asta cà nu mai rezist de durere! Va rog din suflet simt cà o iau razna”, ar fi impus reevaluarea durerii pacientei de către medicul de gardã sau alte investigatii suplimentare;
Totodată, se va stabili dacă au fost identificate substanțe vătămătoare, iar în caz afirmativ, să se precizeze natura acestora și dacă au avut un rol în determinismul morții sau în atenuarea/amplificarea simptomatologiei pacientei, să se constate, în urma analizei toxicologie calitative și cantitative, ce substanțe au fost identificate în corpul pacientei și dacă aceasta si-a administrat anterior sau ulterior internării automedicație, ori și-a administrat o altă medicație decât cea regăsită în documentele emise cu ocazia internării.
Se va stabili dacă prin omisiunea acordării asistentei medicale, pacienta a fost privată de șansa de supraviețuire sau dacă pacienta ar fi decedat indiferent de conduita medicală adoptată. Dacă, raportat la cele stabilite mai sus, au existat greșeli de conduită și tehnică medicală.