Sfinții Achepsima, episcopul, Iosif, preotul și Aitala, diaconul au trăit în secolul al IV lea, în vremea împăratului Sapor, regele perșilor.
Achepsima a fost arestat în timpul prigoanei împotriva creștinilor din timpul domniei lui Sapor și aruncat în temniță, unde a pătimit vreme de trei ani. După torturi bestiale el a fost decapitat. Moartea sa i-a fost descoperită în chip minunat de un copil.
Iosif și Aitala pentru că au avut curajul să mărturisească credința în Hristos au fost îngropați în pământ până la mijloc, iar torționarii i-au silit pe creștini să îi bată cu pietre. Prin lucrarea lui Dumnezeu, noaptea, trupul lui Iosif s-a făcut nevăzut, iar peste trupul lui Aitala a răsărit un arbore de mir cu ale cărui frunze și ramuri oamenii primeau vindecare de orice boală erau cuprinși. Acest arbore a rodit vreme de cinci ani, până când păgânii l-au tăiat din rădăcină.
Ceasul mântuirii
Într-o mânăstire aflată la poalele unui munte înalt, acoperit de păduri, trăia odată un călugăr bătrân, căruia i se dusese vestea pentru înțelepciunea sa. Într-o dimineață, a venit la el un tânăr și l-a întrebat:
– Sfinția ta, am auzit că, pentru a ne mântui trebuie să ne căim, să ne pară rău de toate păcatele ce le-am săvârșit de-a lungul vieții. Dar, părinte, cât trebuie noi să ne căim?
– Fiule, este de ajuns dacă te căiești o singură clipă, înaintea morții.
– Atât de puțin, părinte?
– Da, fiul meu!
– Dar, de unde să știu eu când se apropie ceasul acela?
– Tocmai aceasta este taina… moartea poate veni oricând, așa că așteaptă-o pregătit, în orice moment să te poată găsi cu smerenie și căință în suflet. Dumnezeu este bun și iertător. Cine regretă din suflet pentru greșelile sale și caută să nu mai păcătuiască, acela are parte de liniștea sufletului. Dar, mai mult decât orice, doar acela poate spera la mântuire, la viața veșnică.
“Neștiind locul și vremea în care ne așteaptă moartea, o vom aștepta noi oriunde și oricând” (Fericitul Augustin)
Nu priviți la ceea ce vi se întâmplă, ci priviți Lumina, pe Hristos, așa cum copilul privește spre mama sa atunci când i se întâmplă ceva. Întreaga voastră strădanie să fie aceea de a privi spre Lumină. Astfel, în loc să vă dedați mâhnirii, vă dedați slăvirii lui Dumnezeu.
Să vă orientați fiecare supărare spre cunoașterea lui Hristos, spre iubirea Sa, spre adorarea Sa. Și Hristos, Care așteaptă permanent cu dor să ne ajute, vă va da harul Său și puterea Sa și va transforma supărarea în bucurie, în dragoste față de frați, în adorare a Sa. Astfel va pleca întunericul.
Să vă dăruiți sufletul rugăciunii „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, pentru toate grijile voastre, pentru toate și pentru toți. (Monahul PatapiosKavsokalivitul)
Preot Olivian SANDU
