Este vizibilă în aproape toate mediile o îngrijorare crescândă față de avansul pe care-l dobândesc în sondaje așa zișii extremiști, populiști și anarhiștii anti-sistem. Le spun „așa ziși” pentru că, în realitate, nu însumează niciuna dintre caracteristicile curentelor cărora le sunt atașați. Sunt pur și simplu oportuniști, bine conduși – ce-i drept – de către profesioniști ai manipulării, care profită de nenumăratele gafe ale liderilor politici ai zilei, de neștiința lor și de incapacitatea administrativă a oricui devine autoritate publică în țara asta.
Ce ne propun noile mișcări care, deși sforăie patriotism pe ambele nări sunt în același timp și asumat anti-americane, anti-europene și pro-rusești? Ne propun „dreptate” pentru români. Aproape cu aceleași vorbe și procedee pe care le-au folosit cu mare succes și defunctele PRM și PPDD. Cui au adus acele mișcări dreptate și succes? Liderilor lor. Celor care au devenit parlamentari sau înalți funcționari publici pe valul popularității vremelnice al acelor partide și care – asta este cel mai important – nu au mai părăsit acele poziții nici după ce formațiunile care i-au propulsat au dispărut. Cu alte cuvinte, toți oportuniștii care au sărit în barca naționalismului de ocazie au schimbat ulterior oricâte formațiuni a fost nevoie și sunt și astăzi fie parlamentari, fie directori în tot felul de structuri. Exact asta se va întâmpla și cu cei din AUR și SOS.
Ei nu ilustrează naționalismul, altfel un curent sănătos dacă este moderat de normele civilizației europene, ci folosesc prilejul nesperat – după dispariția predecesorilor – de ascensiune socială pe scurtătura imposturii. Un nou contingent de ratați profesional, al căror orizont se încheie la limita proprietății personale, slab școlarizați – potrivit statisticilor de membri și simpatizanți – se pregătește să intre în legislativ, în guvern și în structurile administrative locale. Și vor intra, fie că ne convine sau nu, fiindcă scorul însumat al celor două formațiuni îl întrece pe al liberalilor și pe cel al progresiștilor de la USR.
Sânge proaspăt în politică, ar trebui să ne bucurăm, nu-i așa? Nu, fiindcă noii veniți vor îngroșa rândurile neaveniților care fac astăzi legi atât de proaste. Nimic nu-i recomandă, nici ca administratori pricepuți, nici ca negociatori iscusiți. Dimpotrivă, măsurile propuse public de liderii celor două formațiuni, AUR și SOS, sunt de un un ridicol absolut, inacceptabile și chiar imposibil de aplicat. Chiar și numai pe sfert aplicate, ne-ar arunca imediat în aceeași oală cu state eșuate în cea mai cumplită sărăcie, cum sunt Coreea de Nord sau Venezuela.
Ce oferă coaliția de guvernare în schimb? Ideea de „stabilitate”; adică a perpetuării unei stări din care lipsesc atât schimbările necesare cât și dezbaterea care să le dea oamenilor sentimentul că participă la definirea propriei vieți. Numele adevărat al acestei stabilități în care nu se întâmplă nimic este de fapt „stagnare”, adică nimic. Din această cauză, orizontul este limitat de lipsa de alternative. Nu cred și nu văd ce se poate face pentru a anihila cele două tendințe: una spre haos și adâncirea sărăciei, cealaltă spre o stagnare păguboasă și pusă doar în folosul elitelor care o promovează.
De peste 30 ani partidele politice nu s-au prezentat ca medii de dezbatere a unor idei și strategii naționale, ci ca grupuri de persoane unite de un anumit trecut sau de anumite interese. Fenomenul traseismului politic, cu o amploare greu de imaginat în alte țări, a fost mai mult decât orice dovada faptului că siglele și ideologiile sunt ușor de schimbat în funcție de context și de beneficiile personale ale unui lider sau ale unei camarile. Bazat pe precedentele citate mai sus, așa cred că se va întâmpla și anul viitor, după alegeri.
