Este numit fratele Domnului (Gal. 1, 9), pentru că a fost fiul Dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria. Însă este potrivit să-l numim văr al lui Hristos și nu frate, pentru că Mântuitorul S-a născut pe cale supranaturală, deci nu a fost rodul legăturii dintre Iosif și Fecioara Maria. Dacă îl întâlnim și sub numele de „fratele Domnului”, trebuie să știm că la evrei, gradele de rudenie erau cuprinse într-un singur cuvânt: frate.
Facem precizarea ca mama lui Iacob, Salomeea, era rudă Maicii Domnului, iar Iosif ajunge să fie logodnicul Mariei la bătrânețe, după moartea soției sale Salomeea.
El a călătorit în Egipt împreună cu tatăl său Iosif, cu Fecioara Maria și Pruncul, în vremea în care Irod căuta să-L omoare pe Hristos.
A fost primul episcop al Ierusalimului. A alcătuit prima slujbă a Sfintei Liturghii, variantă care a fost prelucrata de Sfinții Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur.
Liturghia Sfântului Iacob se săvârșește și în zilele noastre în Biserica Ortodoxă Greacă, pe 23 octombrie, în ziua să de prăznuire.
Sfântul Apostol Iacob a convertit mulți iudei și elini la credința creștină. Când Anania a ajuns Mare Arhiereu, a hotărât să-l ucidă. Bătrânii iudeilor i-au spus lui Iacob să urce pe aripa Templului și să grăiască de acolo împotriva lui Hristos. Iacob a urcat, însă a mărturisit în fața celor prezenți ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu. În urma acestei mărturisiri, a fost aruncat de pe zidurile templului din Ierusalim și ucis cu pietre.
„Iisus cere istoriei decizia existenței Sale. Dar istoria s-a arătat neputincioasă din primele ei zile. Așa a rămas și mai rămâne. Prin faptul că Iisus S-a țesut destinului omenesc, și prin faptul că omul trebuie să se decidă ce face cu Iisus, se explică de ce istoria omului e așa de zbuciumată și veșnicia lui e așa de hârțuită și mușcată de șerpii îndoielilor și contrazicerilor. Așa se explică de ce, pentru Iisus, oamenii s-au iubit și s-au urât, s-au măcelărit și s-au ajutat, au cunoscut extremitățile pasiunii și ale jertfei.
Și astăzi, ca în ziua nașterii Sale, unii Îl iubesc, iar alții Îl urăsc. Oamenii sunt antrenați ei înșiși într-o patimă pentru Patima Lui, iar alții într-o patimă pentru Iubirea Lui. Unii sunt în destinul lui Iisus, iar alții fără destin și fără sens. Deci, dacă întrebarea «cine este Iisus?» a crescut în veacuri și cere fiecărei generații un răspuns decisiv, noi nu putem răspunde decât printr-un glas cu Tatăl, într-o rostire cu îngerii, într-o propovăduire cu apostolii, într-o mărturisire cu mucenicii și cu toți sfinții și într-o afirmare cu toată creștinătatea a două milenii: «Acesta este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii».
Este răspunsul permanent al fiecărui Toma, născut din îndoiala omenească și certitudinea dumnezeiască. Dacă cineva a ajuns la siguranța aceasta și o poate acoperi cu viața, în acela S-a născut Iisus, naștere care deschide calea veșniciei, încă fiind în veac. Cu Iisus se nasc și explicația omului și explicația lumii”. (Pr. Arsenie Boca)
Preot Olivian SANDU
