Sfântul Mucenic Carp a fost episcopul Tiatirei, iar Sfântul Papil a fost diaconul său. Ei au pătimit în locul nașterii lor – cetatea Pergam, în vremea împăratului Decius și a proconsulului Valerius. Au fost legați și târâți de cai, însă un înger al Domnului le-a vindecat rănile. Agatodor, servitorul lui Carp, a mărturisit că și el este creștin și a fost supus și torturii. Au fost legați din nou și târâți de cai. Sfântul Carp a fost atât de rău bătut, încât tot trupul îi era o rană. Cu toate acestea el zâmbea, mărturisind că face acest lucru pentru că a văzut cerurile deschise și pe Domnul șezând pe tron, înconjurat de heruvimi și serafimi.
Sfântul Papil, deși era supus chinurilor, a vindecat un orb, minune care i-a făcut pe mulți să primească credința în Hristos.
Au fost aruncați la fiare, dar au ieșit nevătămați. Apoi au fost puși într-un cuptor de foc. În flăcări a sărit și Agatonica, sora Sfântului Carp, însă focul nu s-a atins de ei. După alte chinuri, au fost decapitați cu sabia.
Nemurirea sufletului
Într-o școală, la ora de religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului. Văzând chipurile nedumerite ale micuților, domnul profesor scoase un ceas mare de masă și îl arătă tuturor:
– Vedeți cum merge acest ceas ? Ca și un om care trăiește, tot astfel ceasul ticăie și rotițele lui se învârt. După aceea, a pus ceasul pe catedră, i-a demontat cu grijă carcasa de metal și a scos mecanismul plin de rotițe mici, ce continuau să se învârtă.
– Vedeți, chiar dacă am scos motorașul din carcasă, el continuă să meargă. Tot așa și sufletul, când părăsește trupul, după moarte,continuă să trăiască. Sufletul este nemuritor și, de aceea, trebuie să neîngrijim nu doar de trupul nostru, ci și de suflet. Așa cum aveți grijă să nu vă murdăriți hainele sau să nu vă răniți lovindu-vă, tot așa trebuie să fiți mereu atenți ca nici sufletul vostru să nu se „murdărească” de păcate sau să fie doborât de ispite și neputință. Sufletul trebuie să fie mereu curat, fără răutate și fără păcat, fiindcă doar așa el poate primi lumina binecuvântată a dragostei dumnezeiești. Doar așa sufletele noastre pot iubi și pot fi iubite.
“Sufletul trăiește veșnic și nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, iar la Judecata de Apoi, sufletul iarăși se va uni cu trupul”
– Sfântul Ioan Gură de Aur.
Despre rugăciune
Dacă mintea ta vrea să se roage în inimă și nu poate, atunci rostește rugăciunea cu buzele și ține-ți mintea în cuvintele rugăciunii, cum spune Scara. Cu timpul Domnul îți va da rugăciunea inimii fără gânduri și te vei ruga cu ușurință. Unii și-au vătămat inima, pentru că și-au silit mintea să lucreze rugăciunea în inimă și de aceea n-au mai putut-o rosti nici măcar cu buzele. Tu însă cunoști rânduiala vieții duhovnicești: darurile sunt date de la Dumnezeu doar sufletului simplu, smerit și ascultător. Celui ascultător și înfrânat în toate – în hrană, cuvinte și mișcări – Domnul însuși îi va da rugăciunea și ea se va săvârși cu ușurință în inimă.
(Sfântul Siluan)
-Preot Olivian SANDU
