Moaștele Sfântului Andrei Criteanul au fost aduse la Catedrala Mitropolitană din Iași miercuri seară, în jurul orei 19.00.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolit de Arkalochori Kastelliou și Viannou în Arhiepiscopia Cretei (Patriarhia Ecumenică), conduce delegația care a adus cinstitele moaște la Iași.
Moaștele marelui imnograf Andrei Criteanul au fost primite de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, de Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul și de miile de credincioși prezenți la catedrala ieșeană. IPS Teofan a făcut referire la capodopera Sfântului Andrei, Canonul Mare.
„«Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă» este strigătul credincioșilor de aici și de pretutindeni rostit în cinci seri din Postul Mare cu nădejdea că Dumnezeu, prin intermediul rugăciunilor alcătuite de Sfântul Andrei, se va milostivi asupra noastră, ne va dărui duh de pocăință, duh de cugetare smerită, putere de ne recunoaște păcatele, de a nu judeca păcatele altora și, mai presus de toate putere ca mintea, sufletul, inima noastră să se întoarcă mai adânc și mai statornic către Dumnezeu”.
Mitropolitul Andrei de Arkalochori a spus că a venit „cu multă bucurie” din nou la Iași, oraș pe care l-a numit un „centru spiritual și cultural al Ortodoxiei” unde „s-au întâlnit de foarte multe ori popoarele dreptcredincioase ale românilor și grecilor, în atmosfera culturală a Balcanilor”.
Ierahul grec a subliniat că momentul de miercuri seară a reprezentat o întâlnire între doi mari sfinți ai Bisericii, care s-au mai revăzut „în Duh” la Ierusalim, pentru că amândoi au primit acolo tunderea în monahism, dar și la Constantinopol, unde moaștele Sf. Parascheva au stat veacuri, iar Sf. Andrei a primit darul preoției și al arhieriei.
Moaștele Sfântului Andrei Criteanul vor fi așezate lângă cele ale Sfintei Parascheva
Moaștele Sfântului Andrei Criteanul vor fi așezate lângă cele ale Sfintei Parascheva. Acestea vor putea fi cinstite până la începutul săptămânii viitoare. Moaștele sale sunt aduse la Iași în contextul Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești în Patriarhia Română.
Joi seara, de la ora 19.00-23.00 va avea loc Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Apostol Andrei. Se va marca astfel aducerea sfintelor sale moaște la Iași (în Catedrala Mitropolitană).
Pe 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.30. Pe un podium amplasat la limita cu Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane. Slujba va putea fi urmărită și pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate de Primăria Iaşi în mai multe locaţii.