Trăim într-o țară în care însăilarea și improvizația sunt la ordinea zilei. O țară în care acoperirea cu vorbe, declarații și hârtii funcționează mai ceva ca pe timpul lui Ceaușescu. Nu interesează pe nimeni situația concretă, ci doar statisticile care dau bine. Guvernanții se laudă cu realizări care de care mai crețe și mai mărețe, se laudă cu creștere economică și cu investiții cam dificil de identificat în teren. Trăim tot mai prost, dar ni se spune că o ducem din ce în ce mai bine. Am mai trăit vremurile astea, doar că atunci era un singur vinovat.
Aștept cu mare nerăbdare momentul în care marele om politic Klaus Iohannis își va ține ultimul discurs în calitate de președinte. Nu pentru că m-ar interesa prea mult ce urmează după „dragi români”, ci pentru că va fi ultimul discurs al unui om total inutil, care și-a bătut joc de speranțele a milioane de români și nu doar că a stopat parcursul european al țării, dar a virat către acea destinație de care pretindem că ne-am despărțit acum trei decenii. Sunt sigur că, în imensa sa ipocrizie, în discursul de despărțire, Iohannis va face mai mult decât să amintească despre proiectul lui de țară eșuată „România educată”. Cum se prezintă România educată la cinci ani de la debut?
În ultimele zile în mediul școlar s-au petrecut evenimente de o gravitate extremă. În liceul de la Mioveni o elevă a fost desfigurată de un derbedeu care a lovit-o cu fața de pardoseală. Pe meleagurile eminesciene un elev a fost înjunghiat în autobuzul cu care făcea naveta la școală și lista agresiunilor poate continua la nesfârșit. Agresorii sunt, la rândul lor, elevi. Elevi problemă pentru care sistemul și societatea nu s-au obosit să găsească vreun leac. Chiar dacă populația școlară scade de la an la an, acești elevi sunt tot mai mulți și mai violenți, dar nimeni nu face nimic pentru a-i apăra pe elevii vulnerabili de abuzurile celor recalcitranți. Bullyingul a fost recunoscut ca fenomen, dar modul în care se luptă contra flagelului nu face decât să escaladeze violența în mediul școlar. Fără doar și poate, locul agresorilor nu este în școală. Da, dreptul la educație există și trebuie respectat, dar cine e atât de naiv să creadă că elevii problemă merg la școală să învețe? Nu, oameni buni, cei mai mulți ajung la școală pentru că acolo au pe cine să tortureze fizic și psihic – nu e nicio exagerare – și știu că pot face asta cu riscuri minime. România educată le dă dreptul – ba chiar îi obligă să facă douăsprezece clase. Finanțarea per elev e cea mai odioasă manevră de distrugere a învățământului, astfel încât unele unități școlare, amenințate cu desființarea, aleg să „școlarizeze” tot felul de elemente care nu dau doi bani pe educație; nici măcar atât cât alocă guvernanții sistemului. Și, desigur, exmatricularea nu este o opțiune. Știți voi, interesul superior al copilului.
De acord, interesul superior al copilului trebuie să primeze, dar în cazul acesta de ce nu se ține cont și de interesul superior al copiilor care chiar vor să învețe, dar odată ajunși la școală devin ținta nemernicilor? Acei nemernici de care România educată este atât de mândră, pentru că a reușit să-i aducă la școală și să-i educe. Cum anume, se vede din ce în ce mai des la știri. Elevi și profesori agresați, rezultate dezastru la examenele naționale… Din popor există o zicală plină de fariseism. Cine are de învățat, învață oricum. Adică nu contează școala, profesorii, manualele și colegii de clasă. Studiosul învață în orice condiții pentru că vrea să învețe, nu pentru că i se oferă condițiile necesare. Vă spun eu că nu este așa. Elevii problemă generează o stare de disconfort general, perturbă cursurile și îi terorizează pe cei mai slabi decât ei. Asta e ocupația lor de bază, cu asta se hrănesc și „România educată” le oferă ditamai bufetul suedez.
Se face prea puțin pentru elevii care merg la școală să învețe. Ba, pe undeva, li se bagă în cap ideea că practicanții de bullying agresiv sunt, de fapt, adevăratele victime. Știi, îți mută fălcile din loc pentru că, la rândul lui, a fost agresat când era mic și trebuie să înțelegi.
Înțelegi, dar până când? Deocamdată trebuie să înțelegeți că „România educată” nu e despre elevi, ci despre un anume parvenit politic.
