marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTIncendiu în satul Huțani. Pompierii au luptat cu focul aproape trei ore...

Incendiu în satul Huțani. Pompierii au luptat cu focul aproape trei ore (video)

Casa preotului din satul Huțani (comuna Vlădeni) a fost cuprinsă de flăcări, sâmbătă după-amiază (n.r. – 7 octombrie a.c.). Alarma s-a dat în jurul orei 17, iar în ajutorul proprietarilor au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție ardeau bunurile din interior, atât de la parter, cât și de la mansardă, dar și acoperișul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la alte clădiri din apropiere. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit în total 11 pompieri militari, iar lupta cu focul a durat aproape trei ore.

Soția preotului a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SMURD, dar a refuzat transportul la spital.

Pompierii spun că evenimentul s-a produs cel mai probabil din cauza unui mijloc de preparare a hranei aflat în funcțiune și lăsat nesupravegheat. Localnici au povestit că focul s-a dezvoltat cu repeziciune, casa fiind cuprinsă de flăcări în mai puțin de un sfert de oră. Pagubele lăsate în urmă de incendiu sunt considerabile.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
4.6 °
2.8 °
93 %
1.3kmh
100 %
mar
3 °
mie
7 °
J
4 °
vin
5 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...