Primarul Municipiului Botoșani anunță un val de renovări energetice în rândul școlilor din județ. Cosmin Andrei a declarat că valoarea acestora totalizează peste 70 de milioane de lei.
În cadrul conferinței de presă de miercuri, 4 octombrie, primarul Cosmin Andrei a declarat că deja au fost publicate licitațiile pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) și se așteaptă oferte din partea constructorilor interesați să le realizeze. Asta după ce în luna februarie a acestui an, municipalitatea a semnat contractul de finanțare.
„Aceste licitații vin ca urmare a eforturilor pe care le-au depus colegii mei în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență și am ajuns la ultima etapă, în care am scos la licitație lucrările pentru renovarea energetică a primelor instituții de învățământ care au documentația finalizată”, a spus primarul Cosmin Andrei.
Renovări în mai multe școli din Botoșani
Astfel, vor suferi renovări energetice Colegiul Național ,,Mihai Eminescu”, cu o valoare a lucrărilor în cuantum de 25 de milioane de lei și cu termenul de depunere 30 octombrie, Școala Generală numărul 13, în valoare de 11,7 milioane de lei, termen de depunere 16 octombrie, Școala Generală numărul 7, cu lucrări în valoare de 9,8 milioane de lei, termen de depunere 17 octombrie, Școala 10, cuantumul lucrărilor 8,819 milioane de lei, termen de depunere 17 octombrie. De asemenea, în cadrul acestui val de renovări sunt prinse și Liceul de Artă ,,Ștefan Luchian”, valoare a lucrărilor 8,1 milioane de lei, termen de depunere 18 octombrie, Școala Generală numărul 12, valoare a lucrărilor 6,6 milioane de lei, termen de depunere 19 octombrie și Grădinița cu program prelungit numărul 19, termen de depunere 19 octombrie.
Agenții economici sunt în termen pentru depunerea ofertelor dacă sunt interesați de aceste lucrări pe care le propune municipalitatea.
Primarul a explicat ce vor cuprinde aceste lucrări ,,obiectivul general al acestor proiecte în cadrul Componentei 5, valul renovării, este tranziția către un fond construit, rezilient și verde”.
Cosmin Andrei a adăugat că renovările vor mai include ,,anveloparea clădirilor, renovarea sistemului de alimentare cu energie termică, reabilitarea rețelelor de furnizare a apei de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu, utilizarea resurselor regenerabile de energie, lucrări de instalare, reabilitare, modernizare a sistemelor de climatizare, lucrări de reabilitare, modernizarea instalațiilor de iluminat, modernizarea sistemelor tehnice ale clădirilor și alte tipuri de lucrări”.
,,Fața învățământului botoșănean va fi cu totul schimbată”
Acestea sunt doar primele instituții de învățământ care vor beneficia de aceste finanțări, finanțări care vor fi completate de altă licitație care privește dotarea tuturor instituțiilor de învățământ din municipiul Botoșani, în cuantum de 10 milioane de euro. Excepție de la aceste renovări va face doar Liceul Tehnologic ,,Petru Rareș” Botoșani.
,,Este o licitație grea cea pe care o pregătim, cuantumul este foarte mare și vine în completarea lucrărilor pe care le vom face astfel în cât, la sfârșitul acestui program, fața învățământului botoșănean va fi cu totul schimbată, copiii noștri vor avea condiții extraordinare pentru învățat”, a mai declarat primarul.