Ne împotmolim mereu, deși – potrivit statisticilor europene – țara merge înainte, adică avansează economic pe cele mai importante paliere, respectiv industrial și comercial, care sunt preponderent private. Cu toate acestea, dinspre populație se aude un permanent vaier, un cor de nemulțumiri referitoare la căile de interacțiune cu statul. Chiar dacă au cel mai mare număr de angajați din istoria lor, plătiți cu toții cu o treime mai mult decât cei care trag din greu în privat, instituțiile statului prestează jalnic în orice solicitare din partea celor care le asigură existența.
Și tocmai aici, guvernul socialist lovește din nou cu noile taxe inventate peste noapte, în categoriile cele mai productive, cele aflate în avanposturile creației aducătoare de bunăstare. Ceea ce e cu adevărat cinic în aceste demers guvernamental nu este pachetul de măsuri ci faptul că Guvernul ni-l prezintă ca pe o reformă a statului. Nici vorbă de așa ceva, e doar o încercare disperată de a astupa o gaură în buget, pe care guvernanții nu au prevăzut-o și nici nu au recunoscut-o la timp. Este doar peticirea disperată a sacului bugetar, care se tot rupe în mâinile fiecărei noi echipe de la Palatul Victoria.
Ipocrizia premierului deranjează cumplit atunci când de la tribuna Parlamentului înfierează defecțiunile din „sistem” după doi ani de participare într-un guvern în care partidul său a deținut portofolii cheie. Ca să nu mai spun că – direct, în alianțe sau prin interpuși – PSD a fost la putere în nu mai puțin de 20 ani din cei 33 ani scurși de la Revoluție. Și că acest sistem de conducere, supradimensionat și populat cu oameni de partid și nu specialiști în domeniu, a fost promovat, întreținut și îmbogățit chiar de către colegii domniei sale, mai vechi sau mai noi. Atunci când se revoltă împotriva creșterii numărului bugetarilor, a șefilor și a celor care fac simplă prezență la serviciu dar primesc sporuri de zeci de mii de lei, Marcel Ciolacu ignoră că este vorba despre funcționari numiți chiar de către colaboratorii săi.
La stat erau angajați, la sfârșitul lui iulie curent, 1.283.500 de oameni, potrivit Ministerului Finanțelor. Iar angajările în sistem au continuat nestingherite, în paralel cu declarațiile despre reforme, cu peste 4000 de noi angajări față de ianuarie 2023. Două treimi dintre ei sunt în administrațiile centrale și locale, nu în sănătate, învățământ și justiție – unde chiar este nevoie de oameni ca de aer. Două treimi din medicii de familie au peste 60 ani și se apropie sau ies deja la pensie. Un număr infim de rezidenți, mai puțin de 5% din total, aleg această specialitate. Valuri de judecători ies la pensie la cerere, ca să prindă ultimul tren al pensiilor speciale. Unul din cinci profesori este doar suplinitor. Ce face statul, cel care administrează aceste domenii? Angajează șefi noi în administrație.
Guvernul, care se repede acum cu furca în sectoarele productive, întreține 200 de secretari de stat. Numai Grindeanu, la transporturi, are nouă. Alții, mai „săraci”, la Mediu și Fonduri Europene, au doar câte șapte. Despre arestatul Buzatu, baronul de Vaslui, cel care l-a dat pe mâna DNA spune că ar fi plasat peste 1.000 (!) de oameni în toate posturile de conducere din județul său. Sunt 42 de județe, dacă socotim și capitala unde toate cifrele trebuie înmulțite cu zece, iar dacă s-ar apuca cineva să numere toate sinecurile și posturile de umplutură i-ar fi imposibil să dea de capăt măcar unei evaluări estimative.
În afară de mărirea unor taxe și impozite, prin proiectul de lege pe care premierul și-a asumat răspunderea, așa zisa reformă aparatului bugetar este acum doar o aglomerare de vorbe goale, menite să amăgească un electorat abulic și inexplicabil de dezinteresat de ceea ce i se întâmplă. Iar când va înțelege, va fi prea târziu.