spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăLocal BTPermis de conducere fals obținut cu 25000 de ruble

Permis de conducere fals obținut cu 25000 de ruble

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca au descoperit asupra unui bărbat, cu cetățenie moldovenească, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Rusia, care era fals. În vârstă de 37 de ani, bărbatul s-a prezentat în noaptea de 29 spre 30 septembrie a.c. în PTF Stânca pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în Cehia.

La controlul de frontieră, asupra bărbatului a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Rusia, care avea imprimate datele de identitate și fotografia acestuia. Cu ocazia verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obținut permisul contra sumei de 25000 de ruble de la un concetățean care se presupune că ar fi fost instructor auto. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale și conducerea unui autoturism fără a deține permis de conducere.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
21.6 ° C
21.6 °
19.4 °
51 %
8.2kmh
24 %
mie
23 °
J
21 °
vin
21 °
S
18 °
D
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...