Deși a trecut, iată, mult timp de la tragica dispariție a Alexandrei Ivanov, în fața Maternității ard necontenit candele și lumânări, altarul improvizat fiind semnul că botoșănenii au fost impresionați până la lacrimi și furie de ceea ce s-a întâmplat în fatidica zi de 18 august 2023. La mai mult de o lună de la acel dramatic șoc, unii concitadini de-ai noștri, ce-i drept, destul de puțini, încep să compătimească personalul medical care este acuzat de neglijență în serviciu, pe motiv că procedurile, regulamentele și alte asemenea prevederi nu ar fi fost încălcate, ci respectate ad litteram. Ba mai mult, am auzit chiar apostrofări la adresa acelora care, prin pozițiile lor publice sau nu, determină compromiterea unor cariere de succes, marginalizarea unor oameni și aruncarea lor într-un oprobriu public aprig și acid. Evident că marea majoritate a botoșănenilor (și nu numai!) nu cunoaște detaliile procedurilor, a legislației și regulilor care se aplică strict specific într-o secție de spital. Făcând însă o minimă analiză a fenomenului, oricine poate trage niște concluzii de bun simț. În primul rând, pornind de la faptul că Alexandra s-a dus pe picioarele ei la spital, era evident că gândul și dorința ei s-au bazat pe o speranță logică și anume că a acolo, la spital, va fi tratată și vindecată de către medici. Că dacă din descrierea diagnosticului ei înregistrat la internare s-ar fi desprins ideea că nu mai are vreo șansă la viață, atunci aparținătorii s-ar fi resemnat din prima clipă și ar fi chemat imediat la căpătâiul ei un preot și nu un medic. Faptul că ea a agonizat atâtea ore fără ca nimeni să se intereseze de soarta ei și să-i asigure tratamentul medical adecvat salvator, pe cine culpabilizează? Regulamentele? Procedurile? Dar jurământul lui Hipocrate unde era? Sau poate era ruptă pagina din regulament cu textul jurământului? Departe de mine gândul de a culpabiliza la grămadă corpul medical! Cazul Alexiei încă ne mai mișcă în ceea ce privește devotamentul, măiestria, umanismul, știința și implicarea unor medici. Asemenea îngeri îmbrăcați în alb sunt oriunde și oricând respectați și iubiți de către oameni. Călătoream la început de august cu avionul și unui pasager i s-a făcut rău. La apelul stewardesei, au sărit instantaneu de pe scaun doi medici, deși de-abia reușiseră să ațipească după o noapte nedormită. Resuscitarea și medicamentele administrate l-au readus pe cetățeanul bolnav pe lumea asta, deși eram foarte aproape de ceruri. Faptul că unul dintre medici era fiica mea nici nu mai avea importanță din moment ce, în aplauzele tuturor pasagerilor, omul și-a revenit datorită ajutorului dat de către cei doi oameni în alb. Revenind la subiectul de azi, nu sunt eu în măsură să dau un verdict, oricare ar fi el, așa cum nici cei care susțin nevinovăția medicilor și condamnă opinia publică pentru linșaj și decredibilizare nu ar trebui să se pronunțe atât de vehement, din moment ce nefericita femeie a mers la spital pentru viață, nu pentru moarte. Oricum am judeca această speță, cineva a greșit și aceea sigur nu este cea care a implorat ajutor și nici copiii ei care nu mai au cui spune mamă. A da vina pe soartă, pe hazard, pe proceduri sau regulamente nu mi se pare absolut deloc în regulă. La spital mergi să te faci bine nu să mori! Înțelegem că sunt situații care nu pot fi rezolvate de către medici (boli incurabile, răni incompatibile cu viața, prezentarea tardivă la medic, infarcte sau accidente cerebrale) dar în cazul de care vorbim, niciuna dintre aceste situații critice nu se potrivea cu motivul internării Alexandrei. Adică cu diagnosticul pus la intrare. Pe de altă parte, fără a încerca să fiu părtinitor sau malițios, i-aș întreba pe cei care susțin că personalul medical nu are nicio vină, ce părere ar fi avut dacă Doamne-ferește, în locul Alexandrei era fiica, sora, mama, verișoara, cumnata, fina sau prietena lor? Tot pe soartă ar fi dat vina? Tot regulamentele ar fi fost de vină? Și apropo de regulamente și proceduri: medicul de gardă are doar rol onorific și de imagine pe timpul nopții? Dacă pacientul are nevoie urgentă de o intervenție, chiar chirurgicală, și medicul de gardă știe și poate să o facă, nu e normal să se apuce în secunda doi de treabă? Altfel, pentru ce se mai duce noaptea la spital? Doar pentru a dormi plătit cu bani grei? Cu siguranță, părtinirea într-o formă sau alta nu își are locul în discuțiile despre acest caz. Nici excesul de zel în a cataloga în vreun fel activitatea cadrelor medicale nu este de dorit. Totuși, o analiză făcută la limita bunului simț scoate indubitabil la vedere concluzia că Alexandra a murit cu zile, că speranțele ei de a fi salvată s-au frânt în atitudini, regulamente și proceduri de care am vrea să nu mai auzim de acum încolo…
