La interval de câteva zile doi botoşăneni au avut parte de morţi cumplite. Ambii au murit sub ochii familiei, înecaţi cu mâncare.
Primul caz nefericit a avut loc la finele săptămânii trecute, chiar în municipiul Botoșani. Un bărbat de 73 de ani a murit sub ochii soţiei sale, în timp ce stăteau la masă. Bărbatul mânca un crenvurşti, iar la un moment dat a luat o înghiţitură mai mare, însă bucata de carne i-a rămas blocată în gât. Din acest motiv i-au fost astupate căile aeriene, iar bărbatul a început să se sufoce, chiar sub ochii soţiei panicate.
Femeia a apelat serviciul 112 şi la scurt timp un echipaj cu medic de la Ambulanţă a ajuns la locuinţa celor doi. Din păcate, nici eforturile medicilor nu au avut succes, bărbatul suferind un stop cardio-respirator ireversibil. Cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul la faţa locului, fiind anunţată şi poliţia.
Tragedie trasă la indigo
Două zile mai târziu cadrele medicale au fost din nou solicitate pentru o tragedie aproape trasă la indigo.
Un apel la 112 anunța că un cioban din localitatea botoșăneană Bâznoasa se înecase cu mâncare. Tragedia s-a produs la o stână, unde bărbatul de 82 de ani, din Stroiești, comuna Lunca, era cioban. Acesta s-a pus la masă împreună cu mai mulţi ciobani, însă după câteva înghiţituri a început să tuşească şi făcea semne că nu mai are aer. Colegii acestuia i-au sărit în ajutor, realizând că se înecase cu mâncare, iar unul dintre ei a sunat la 112.
La fața locului au ajuns cadrele medicale de la Ambulanţa din Lunca, iar de la Botoşani a fost trimis echipajul SMURD cu medic. „Timp de 50 de minute colegii de la Ambulanţă au făcut manevre de resuscitare, asistaţi ulterior şi de echipajul SMURD. Din păcate pacientul nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul la faţa locului. Cel mai probabil prin bol alimentar, dar acest lucru va fi stabilit exact de medicii legişti”, a precizat medicul primar Ramona Guraliuc, şefa UPU-SMURD. Trupul bărbatului a fost ridicat pentru efectuarea autopsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.