Despre strecurătoarea bugetară – Dumitru MONACU, scriitor

Se vorbește de o bună bucată de vreme despre gaura de aproape 50 de miliarde care se înregistrează la bugetul de stat. Analiștii, economiștii și finanțiștii o văd într-un fel, politicienii în altul, iar plebea se uită tâmp, ca boul la poartă nouă, ori de câte ori apare pe sticlă Ciolacu sau vreunul de-ai lui și prezintă soluțiile și căile de redresare a corabiei intrate bine de tot la apă. Fără a fi specialist sau mare cunoscător în ale bugetului, apreciez că soluția sănătoasă și extrem de oportună în acest caz nu este nici mărirea taxelor și nici jupuirea agenților economici, ci astuparea găurilor prin care s-au evaporat cele 50 de miliarde. De altfel, o logică elementară ne conduce, atunci când de exemplu intră un cui în roata de la bicicletă, la vulcanizare, în vederea astupării găurii și de-abia apoi punem mâna pe pompă să umflăm camera înapoi. Din păcate, ai noștri guvernanți au pus mâna pe pompă și umflă la greu, că deh, are atmosfera destul aer. Nici prin gând nu le trece să astupe întâi gaura, adică să reorganizeze din temelii sistemul bugetar, să înfăptuiască reforma administrativă, să elimine din decor agențiile, ministerele și celelalte organisme create doar pentru răsplătirea activităților de partid, să dea afară din administrațiile centrale și locale pe toți cei ce ard gazul de pomană, să elimine sporurile aiurea, să delimiteze clar activitatea la stat de cea în privat și exemplele ar putea continua. Nici să-i picuri cu lumânarea nu ar lua măsurile atât de necesare (e drept, și nepopulare!) mai ales acum, cu un an înainte de alegerile locale, generale, prezidențiale și europarlamentare. Cum mediul privat este întotdeauna o văcuță bună de muls, ce s-au gândit ei, aleșii neamului? Ia să le mai dijmuim noi veniturile la acești exploatatori burghezi și să acoperim cu ce luăm de la ei gaura de la buget. De cealaltă parte a baricadei, mulți oameni de afaceri fac tot felul de artificii financiare pentru ca firmele lor să iasă în pierdere la sfârșitul de an. În acest mod ei pot lua lesne poziția lui Ilie Moromete vizavi de fonciire atunci când li se solicită părăluțe: „N-am! Dacă n-am, de unde să-ți dau?” Și această speță dovedește haosul care există în economia românească, dar și în legislația aferentă. Spun asta întrucât, în mod logic, ar fi trebuit să existe o lege care să bage automat în faliment orice firmă care timp de 4-5 ani consecutivi înregistrează numai pierderi. Dacă tu, ca patron, nu știi să te oprești, te oprim noi, reprezentanții statului, deoarece mediul economic trebuie să fie sănătos și nu cu bube din astea create artificial în scopuri oculte. Dar, să revenim la imensa gaură din buget. Una dintre cele mai eficiente căi de umplere a punguței nației ar fi, fără îndoială, diminuarea cheltuielilor din administrațiile locale. O reformă administrativă făcută cu cap ar asigura niște economii uriașe la buget. Gândiți-vă de pildă la reorganizarea mediului rural și „calificarea” pe post de comună a așezărilor care, în total, pot aduna un minim de 4 sau 5 mii de locuitori! Ca să aveți o idee despre anomaliile existente în actuala organizare administrativ-teritorială, vă informez că în județul nostru sunt 11 comune cu populația sub 2 mii de oameni: Adășeni, Blândești, Brăești, Cândești, Concești, Cordăreni, Corlăteni, Dimăcheni, Lozna, Mitoc și Văculești. Așa spun datele statistice conform recensământului din 2021. Având însă în vedere continua migrare a locuitorilor din mediul rural, ori către oraș ori către afară, dar și „interesul” oficialităților locale de a umfla numărul de locuitori, este limpede că la ora actuală avem câteva comune în județ cu populația sub o mie de oameni. Adică tot cam atât cât are un bloc cu câteva scări. O reorganizare teritorială ar implica dispariția multor primării și, implicit, economii de milioane de euro anual. Din păcate, această cea mai eficientă cale de optimizare a bugetului nu va fi niciodată pe agenda partidelor, întrucât teama de a sta pe tușă o legislatură îi face pe ai noștri politicieni să nu miște nici măcar un deget în acest sens. Și uite-așa, am ajuns la frâna care, de 30 de ani, ne ține în afara drumului, în afara normalului, în afara Europei: lipsa voinței politice! România nu se va mișca din loc niciodată fără această voință politică. Cum am putea-o activa? Simplu: ținerea departe de urnă a mișcărilor politice care au demonstrat că nu o au și susținerea acelora care, deși nu au experiență sau vechime pe piața politică, ar putea debloca lucrurile. De altfel, dacă stau bine și mă gândesc, și experiența și vechimea unor partide reprezintă un serios handicap în așezarea României pe harta Europei și a lumii. Așadar, o echilibrare bugetară eficientă ar putea veni la pachet cu voința politică. Din păcate, nici Ciolacu, Ciucă, Câciu, Cîțu sau … Căcuțu nu sunt în stare de așa ceva. Toți, absolut toți sunt prizonieri ai unor sisteme formate pe cu totul alte principii decât acelea pe care le așteaptă nația. În concluzie, este foarte probabil ca pe viitor bugetul să fie o uriașă strecurătoare cu zeci, sute sau mii de găuri!