O nouă premieră la Teatrelli, dar și la Cluj-Napoca, Oradea și Botoșani. Este vorba despre spectacolul ,,zeițe de categoria B”, care aduce pe scenă trei actrițe din trei orașe și trei teatre diferite, printre care și botoșăneanca Silvia Luca.
Un spectacol-eveniment care își propune să aducă pe aceeași scenă actrițe din trei orașe și trei teatre diferite, aplaudate în spațiile geografice în care joacă, dar mai puțin cunoscute în afara lor, Elena Ivanca (actriță a Teatrului Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca), Ioana Dragoș Gajdo (actriță a Teatrului „Regina Maria” Oradea), Silvia Luca (actriță a Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani).
Premiera va avea loc în zilele de 22, 23 și 24 septembrie, la TEATRELLI – inițiatorul proiectului și producătorul principal, spectacolul urmând apoi să fie jucat, pe rând, în toate teatrele co-producătoare, respectiv la Teatrul Național Cluj-Napoca, Teatrul „Regina Maria” Oradea și Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.
,,Cred că foarte multe actrițe și, în general, oameni se vor regăsi în istoriile acestea”
,,zeițe de categoria B” chestionează un subiect de interes contemporan, granița dintre public și privat, dintre magia scenei și realitatea vieții personale. Spectacolul pornește de la o documentare de tip autobiografic, concentrându-se, cu precădere, asupra punctelor nevralgice din carierele celor trei actrițe, acelea care au provocat turnuri semnificative. Un demers care aduce în discuție modalitățile prin care artiștii sunt adesea schimbați asemenea unor piese.
Înainte de premieră actrița Silvia Luca a spus despre spectacol că este inspirat din ,,poveștile a trei actrițe, din viața lor. De fapt, în ultimă instanță, eu cred că foarte multe actrițe și, în general, oameni se vor regăsi în istoriile acestea. E un proiect interesant, o poveste interesantă pentru public”.
Spectacol fără casting
Dramaturgia îi aparține Alexandrei Felseghi, iar ideea și componenta regizorală lui Andrei Măjeri. Acesta din urmă nu a avut nevoie de casting pentru distribuția proiectului. El s-a bazat pe experiența anterioară pe care a avut-o cu cele trei actrițe, Silvia Luca, Elena Ivanca și Ioana Dragoș Gajdo.
,,Andrei Măjeri a lucrat cu toate și el nu a făcut niciun casting, a spus că în momentul în care s-a gândit la proiectul acesta, împreună cu Alexandra, deja știa ce actrițe vor juca. Anterior lucrase cu noi și de asta nu avea nevoie de casting”, a mai precizat Silvia Luca.
Mecanismul dur al artelor strivește personalități sensibile care au făcut performanță într-o altă epocă, îi năucește pe cei prinși între vârste și nu le dă prea multe speranțe celor la început de carieră. Dar vocația nu se perimează, ea își caută porturi noi în care să acosteze, co-creatori care să stârnească mici revoluții personale și să provoace la dialog.
Biletele au fost epuizate imediat după punerea în vânzare, semn că publicul a manifestat un vădit interes pentru spectacolul ,,zeițe de categoria B”.