sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăLocal BTFemeie din Republica Moldova prinsă în off-side de polițiștii de la Imigrări

Femeie din Republica Moldova prinsă în off-side de polițiștii de la Imigrări

O femeie din Republica Moldova care avea expirate formele de ședere în România a fost depistată de polițiștii Biroului de Imigrări Botoșani. Femeia a fost îndrumată către structura de imigrări în vederea reglementării dreptului de ședere.

În vârstă de 65 de ani, femeia a fost depistată în cadrul unei acțiuni organizată de polițiștii de imigrări în cursul zilei de marți, 19 septembrie a.c. Din verificări a reieșit că persoana în cauză este membru de familie al unui cetățean român, iar din acest motiv a fost îndrumată către structura de imigrări, în vederea reglementării dreptului de ședere.

„Având în vedere că femeia a împlinit vârsta de 65 de ani, într-o astfel de situație este interzisă măsura returnării în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, au precizat polițiștii din cadrul Biroului de Imigrări Botoșani.

***

În conformitate cu prevederile articolului 82 din O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsura returnării nu poate fi dispusă împotriva străinilor aflaţi în oricare dintre următoarele situaţii:

  • străinul este minor, iar unul dintre părinţii acestuia are drept de şedere în România;
  • străinul este părinte al unui minor care are cetăţenia română, dacă minorul se află în întreţinerea acestuia sau dacă există obligaţia plăţii pensiei de întreţinere, obligaţie pe care străinul şi-o îndeplineşte cu regularitate;
  • străinul este căsătorit cu un cetăţean român sau cu un străin care are drept de şedere pe termen lung pe teritoriul României;
  • străinul a depăşit vârsta de 65 de ani.
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.5 ° C
10.6 °
10.5 °
67 %
0.2kmh
100 %
S
10 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...