vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTSpectacol pentru cei mici la Teatrul Vasilache

Spectacol pentru cei mici la Teatrul Vasilache

Micii spectatori sunt așteptați, în acest sfârșit de săptămână, la un spectacol dedicat lor și pus în scenă de actorii Teatrului pentru Copii și Tineret ,,Vasilache”.

Astfel, ,,Nelu Gâscă Nelu” va putea fi urmărit joi, 14 septembrie, de la ora 18:00, sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 11:00, dar și duminică, de la orele 11:00 şi 12:30.

Spectacolul este în regia lui Florin Iftode, autor text Maria Gornic, muzică Kevin MacLeod, asistent de regie este Alin Gheorghiu, de scenografiae s-a ocupat Gelu Rîşca. Din distribuţie fac parte Renata Voloşcu, Oana Asofiei, Ioana Buta, Adelina Cojocariu, Cosmin Tanasă și Andrei Bordianu.

„Spectacolul Nelu GâscăNeluʼ prezintă păţaniile unui pui de gâscă lăudăros, adoptat de doi vecini nostimi. Din cauza lăudăroşeniei lui, Nelu GâscăNeluʼ era cât pe ce să fie făcut friptură de către doamna Vulpe. Însă, cum „prietenul la nevoie se cunoaşte”, Măriuca, o fetiţă cumsecade şi prietena gâscănelului, îl salvează pe acesta din ghearele doamnei Vulpe”, a spus regizorul Florin Iftode.

Prețul unui bilet este de 15 lei, iar biletele pentru spectacolele Teatrului „Vasilache” se pot achiziţiona online pe https://www.entertix.ro/…/teatrul-pentru-copii-si… sau accesând www.teatrulvasilache.ro secțiunea Cumpără Bilet, ori de la sediul instituţiei, de marţi până vineri, între orele 10:30 şi 12:30, dar şi înainte de începerea fiecărui spectacol, în limita locurilor disponibile.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
4.4 ° C
5.6 °
4.4 °
85 %
1.1kmh
100 %
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...