O situație mai puțin obișnuită a avut loc miercuri în municipiu. Un botoșănean a fost scos încătuşat în propria casă pentru a putea fi împiedicat să nu își facă rau. Asta deoarece bărbatul vedea demoni şi voia să se arunce de pe casă şi să se spânzure, dar a fost oprit de membrii familiei. Pentru siguranţă, acesta a fost scos în cătuşe.
Alarma a fost dată miercuri la amiază, chiar de părinţii bărbatului, alertaţi de comportamentul acestuia. Aceştia locuiesc într-o casă în marginea oraşului, iar la un moment dat fiul a devenit agitat şi s-a suit pe pervazul geamului de la etajul casei în care locuiau şi ameninţa că se aruncă în gol şi apoi se răzgândea şi spunea că se spânzură. Striga că vede demoni şi trebuie să scape de ei.
În scurt timp, la locuinţa familiei a avut loc o adevărată desfăşurare de forţe de intervenţie. Autospeciala cu scară de la ISU, o ambulanţă, dar şi mai multe echipaje de poliţie au ajuns la faţa locului. În cele din urmă, bărbatul a fost convins chiar de către membrii familiei să coboare şi să renunţe la ameninţări. A fost încătuşat de poliţişti şi ulterior preluat de cadrele medicale de la Ambulanţă. „Pacientul a fost însoţit de un echipaj de poliţie la Secţia de Psihiatrie, unde a rămas pentru evaluare şi tratament”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoșani.
Potrivit vecinilor, bărbatul a lucrat mai mult timp şofer de tir în străinătate, iar o perioadă ar fi consumat şi substanţe interzise.