Un botoșănean a ajuns la Urgențe direct din sala de judecată.
În vârstă de 55 de ani, acesta tocmai a primit un verdict nefavorabil în sala de judecată.
De supărare, dar și din cauza stresului și oboselii, bărbatul a acuzat o stare de rău general. La câteva minute distanță acesta s-a prăbușit inconștient pe holurile Tribunalului. Mai mulți oameni i-au sărit în ajutor, încercând să îl facă să își revină, însă ulterior au apelat serviciul 112 pentru a cere ajutor cadrelor medicale.
În scurt timp, la fața locului a ajuns o ambulanță cu medic. Echipajul i-a acordat bărbatului primul ajutor, după care l-a transportat la Urgențe. “Pacientul prezenta o stare lipotimică, la sosirea echipajului nostru. A fost stabilizat și transportat la Urgențe pentru investigații suplimentare”, a precizat medicul Cătălina Duhaniuc, din cadrul SJA Botoșani.