„Datorită stăruințelor depuse fără încetare de un mănunchi de oameni cărturari, timp de 11 ani, Duminica aceasta va avea loc sfințirea bisericii ridicate în satul natal al marelui poet naționalist M. Eminescu”, anunța pentru duminică, 22 septembrie 1940, ziarul „Botoșanii”.
„Biserica poate fi considerată o adevărată operă de artă, nu atât prin construcția propriu-zisă cât prin executarea lucrărilor interioare în special catapeteasma în stil românesc o adevărată dantelă. Lucrarea se datorește sculptorului Merloë. Pictura a fost executată de pictorul ieșean Troteanu”, aprecia, în continuare, reporterul ziarului.
„Pictorul ieșean Troteanu” era, de fapt, botoșănean. Părinții săi au fost Constantin Troteanu (d. 1905), preot şi învăţător în satul Stânceşti, și Ruxanda Troteanu, casnică. Născut chiar în apropierea Ipoteștilor, în Stâncești, pe 16 mai 1885, „ca o statornică revenire pe locurile natale” – scrie Ionel Bejenariu – „pictorul P.T. Troteanu pictează, în 1939, biserica din Ipoteștii lui Mihai Eminescu” (I. Bejenariu, Dicționarul botoșănenilor, Editura Moldova, Iași, 1994, p. 254).
Studiile de liceu le făcuse la liceul din Botoșani și, apoi, la Liceul Internat din Iași între 1897-1904. A urmat Școala de Arte Frumoase din București (1905-1909). A început studii și la Facultatea de Litere, pe care însă le-a abandonat. A urmat, în 1916, o școală militară în Iași, fiind mobilizat în perioada 1917-1918. Îl găsim, astfel, în 1917, transferat ca pictor la M.C.G. Iaşi, iar în 1918 – la M.C.G. Piatra Neamţ. După război, în 1920, face studii în muzeele italiene şi la Paris. În perioada 1931-1932 este profesor la Catedra Artă Decorativă de la Academiei de Arte Frumoase din Iași.
Debutul expozițional îl are în 1911, la „Salonul Oficial”, cu pânza „Vechea Moldovă” (Premiul II), după ce participase, alături de alți 10 concurenți, în 1909, la un concurs de pictură, obținând premiul „Nicolae Grigorescu”.
Au urmat, după aceasta, expozițiile: în 1912, la același „Salon Oficial” (Premiul I); 1915 – expoziție personală, în str. Clemenceau; în 1916 – în sala Libertatea; 1919 – în str. Franklin, Bucureşti; 1922 – la „Maison d’Art”; 1924 în sala Mozart; 1925 – la Căminul Artelor, Calea Victoriei; 1927 – la Cartea Românească; 1933, 1936 – la Dalles, București, după cum reiese din fișa Eugeniei Cocea (Troteanu) – una dintre cele trei surori ale pictorului –, trimisă către Muzeul Județean.
În 1932, Tiberiu Crudu ilustra schița monografică „Botoșanii în 1932” cu clișeele lui Troteanu, schițându-i portretul la rubrica „Figuri botoșănene”, cu un fragment preluat din revista „Clipa”:
„Pictorul Petru Troteanu «face parte din generaţia celor ce vin să urmeze imediat după Verona, Mirea, Pătraşcu, Vermont, etc. Inspirat de cultul trecutului, frumuseţilor şi geniului popular, P. Troteanu a dat picturii sale un caracter adânc pitoresc. El tinde spre marea pictură decorativă, preferând compoziţia echilibrată, solid construită, simplificată ca stil, dar expresivă.
Are gust pentru armonia de culori temperate, fiind sub influenţa vechii picturi autochtone cu derivații bizantine. Genurile sale sunt: compoziţia, portretul şi pictura decorativă. Clasic prin soliditatea construcţiei formelor și pentru agerimea liniilor, modern prin armonia culorilor şi gustul decorativ” (Ion Viţianu)
Cu suportul agoradesign.it uneia dintre cele trei surori – Eugenia Cocea-Troteanu –, are loc, în 1965, la Botoșani, o primă retrospectivă a pictorului Troteanu.
Pictura sa mai poate fi văzută în Biserica Armeană din București, Stânca din Botoșani, Stejarul și Cuejdin din Neamț, Boureni din Iași.
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”,
cu sprijinul documentar al Oanei Maria Aioanei, consilier SJANBT
