Dan Alexa a fost prezentat oficial, astăzi, în cadrul unei conferință de presă, la stadionul „Municipal” din Botoșani.
„Îi mulțumim că ne-a ales și îl asigură de sprijinul nostrum necondiționat”, a declarat în deschiderea conferinței Adi Ignat, președintele FC Botoșani.
La rândul său, „Chirurgul” a ținut să mulțumească conducerii FC-ului pentru această oportunitate, de a reveni în circuitul SuperLigii, după care și-a exprimat intențiile pe care le are pe termen scurt la Botoșani.
„Mulțumesc pentru oportunitate, sunt foarte motivat. Nu este un moment foarte fericit dar am încredere că putem să o scoatem. Am apucat să văd echipa la meciul de cupă, încep să cunosc lotul mai în amănunt. Până luni noaptea, încercăm să mai aducem doi-trei jucători. Sper să reușim. Îmi doresc o echipă foarte motivată, cu o atitudine foarte bună. Avem nevoie de un număr 9 pentru că a plecat Roman. Camara s-a accidentat și e foarte greu să revină repede. Vreau jucători care să vină pregătiți. Mă ajută pauza asta de două săptămâni, putem lua și un joc amical”, a declarat Dan Alexa, care a semnat cu FC Botoșani până la sfârșitul sezonului.