miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăLocal BTFuraje incendiate într-o comună din județ. Investigații ale polițiștilor

Furaje incendiate într-o comună din județ. Investigații ale polițiștilor

Un incendiu violent s-a produs, astăzi, într-o gospodărie din localitatea Stroiești. Aproximativ 50 de tone de furaje au fost cuprinse de flăcări.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Lunca, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un buldo-excavator.

„Pompierii au constatat că ardea depozitul de furaje și exista pericolul de propagare a flăcărilor la casă și alte construcții din apropiere. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de șase ore. Intervenția a fost una de de durată având în vedere cantitatea mare de furaje care ardea, dar și faptul că trebuie verificat fiecare metru pătrat pentru a elimina riscul de reaprindere”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată. Cazul a rămas în atenția Poliției.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
96 %
2.7kmh
100 %
mie
9 °
J
9 °
vin
16 °
S
16 °
D
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...